Articol de Alex Sladaru - Publicat duminica, 29 aprilie 2018 23:30
Înaintea executării unui corner din timpul partidei de joi seară, din cadrul semifinalelor Europa League dintre Arsenal și Atletico Madrid, încheiată la egalitate, scor 1-1, Mesut Özil a fost lovit de o bucată de pâine aruncată de către fanii madrileni.
Secvențele următoare au creat confuzie în rândul celor care priveau confruntarea. Neamțul de origine turcă a ridicat pâinea de pe gazon, a sărutat-o și a plasat-o în dreptul frunții sale, după care a lăsat-o jos, între firele ierbii, pe marginea terenului.
Özil (29 de ani) este practicant al religiei musulmane, iar explicația gestului său se datorează faptului că risipa pâinii și a mâncării nu corespunde cu învățăturile credinței sale, acesta subliniind recunoștiința sa pentru hrana primită. Reacția mijlocașului, care a îmbrăcat tricoul rivalilor de la Real Madrid între anii 2010 și 2013, a generat ovații din partea fanilor "tunarilor".
Evoluția internaționalului german a jucat un rol crucial în privința rezultatului de pe tabelă.
Se speculează că acesta ar fi semnat o prelungire a contractului până în anul 2021, urmând să mai petreacă încă două sezoane și jumătate pe Emirates. Potrivit The Sun, remunerația play-maker-ului s-ar fi majorat la 350.000 de lire sterline pe săptămână, în condițiile în care Pierre-Emerick Aubameyang și Henrikh Mkhitaryan semnaseră în iarnă contracte de câte 180.000 de lire sterline pe săptămână, sume record până la acele momente pentru istoria clubului londonez.
#Ozil kissed a piece of bread and touched it to his head after it was thrown at him by an #AtleticoMadrid fan and drew everyone's attention with such a respectful response this is Islam and my religion is perfect ❤ pic.twitter.com/3GR1G9nzqy
— Omer Alvi (@Omeralvi_) April 27, 2018
Bread thrown at Mesut ozil... pic.twitter.com/2PzkNfNHiV
— Haroon (@HaroonArunAhmed) April 27, 2018
34 de partidea jucat Mesut Özil în acest sezon în toate competițiile pentru Arsenal, reușind 5 goluri, 14 assist-uri și crearea a nu mai puțin de 104 șanse în fața porții