Articol de GSP - Publicat marti, 08 mai 2018 09:40
Florentin Pogba (27 de ani), fratele mai mare al lui Paul Pogba de la Manchester United, a trăit clipe de coșmar la echipa sa de club, Genclerbirligi, unde a fost agresat de colegi.
Conflictul a pornit în minutul 88, la scorul de 0-1, când fundașul Pogba și-a dat jos tricoul de joc și a ieșit de pe teren șchiopătând fără să fi fost schimbat. Colegii și antrenorul i-au cerut imediat socoteală, însă fotbalistul s-a luat la ceartă cu aceștia.
După ce s-a îmbrâncit cu toți care i-au ieșit în cale, fundașul Florentin Pogba a fost pedepsit la vestiare de colegi. Conform agenției de știri Dogan și a publicației Fanatik, Pogba ar fi fost bătut de colegi în vestiar.
Echipa sa a pierdut până la urmă meciul cu Antalyaspor, scor 0-1, și e aproape retrogradată, fiind la cinci puncte în spatele ultimului loc care-i asigură prezența și anul viitor în prima ligă.
Jucătorul din Guinea a jucat aproape întreaga carieră pentru Saint-Etienne și a ajuns la echipa turcă în ianuarie, semnând pe un an și jumătate.