Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 22 septembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 21 septembrie 2013 22:37
Trupa lui Mourinho s-a chinuit şi aseară, fiind salvată de parada lui Cech la 0-0 şi de reuşita golgeterului Oscar. Iar Obi Mikel a rotunjit scorul în faţa unui adversar venit doar să se apere.
Chelsea s-a impus în derbyul londonez, 2-0 cu Fulham, şi este pe primul loc, dar n-are faţă de lider.
Nici aseară proxima rivală a Stelei din grupele Ligii n-a arătat grozav, aceeaşi lipsă de personalitate şi maturitate invocată de Mourinho la 1-2 cu Basel. Deşi managerul a înlocuit 4 titulari, propunîndu-i pe Terry, Schurrle, Ramires şi Mikel (Willian a rămas pe bancă), jocul s-a legat anevoie.
Surprinşi de contre rapide şi verticale
Posesie, presiune, dar cu ocazii rare. Ivanovici, incisiv pe flanc, Ramires şi Eto'o s-au zbătut mult, apărînd la finalizare, însă degeaba. Mult mai aproape de gol a fost Fulham. Din două pase a verticalizat letal, profitînd că Mikel n-a închis. Bent l-a pierdut pe lentul Cahill şi doar parada lui Cech a păstrat nulul la pauză. A mai fost un penalty cerut de Hazard, împins uşor de Riether, dar Marriner nu a fluierat!
Atenţie mare la Oscar!
Chelsea a fost cinică şi a taxat orice eroare. Stockdale n-a putut reţine la şuturile succesive trimise de Schurrle şi Eto'o, iar Oscar (atenţie, Reghe!) a reluat sec din careul mic. La 1-0, Fulham a ieşit de la cutie şi Mou l-a băgat pe Torres. Ramires a mai cerşit un 11 metri, împiedicîndu-se facil de Amorebieta, iar pe final Mikel a dublat acrobatic diferenţa la o fază fixă, după o ratare a lui Cahill. Abia la 2-0, plictisitul Abramovici s-a ridicat în picioare, aplaudînd victoria. Prima după 4 meciuri!
4 goluri a dat Oscar din 8 marcate de Chelsea în 7 meciuri din Premier, Ligă şi Supercupa Europei
26-4 a fost raportul şuturilor la poartă (10-1 cadrate) pentru Chelsea, care a avut 64% posesie şi 13-3 la cornere
Chelsea la 2-0 cu Fulham
Cech - Ivanovici, Terry, G. Cahill, A. Cole - Ramires, Obi Mikel - Schurrle (80 Lampard), Oscar, Hazard (85 De Bruyne) - Eto'o (64 F. Torres)
Două deplasări pînă la Steaua
24.09 Swindon (d) Cupa Ligii
28.09 Tottenham (d) Premier
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”