INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPECIAL

Vînătoare de fantome » Ultimele gafe de arbitraj grăbesc introducerea tehnologiei în fotbal

Blatter așteaptă testele din următoarele 3 luni pentru a da
Blatter așteaptă testele din următoarele 3 luni pentru a da "undă verde" tehnologiei. Va cîștiga duelul politic cu Platini?

Articol de - Publicat marti, 28 februarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 27 februarie 2012 21:11

Imediat după Euro 2012 se va adopta un sistem electronic în ajutorul arbitrilor sau se va generaliza formula cu 5 arbitri.

Arbitrii nu mai pot ţine pasul cu ritmul anului 2012 şi fotbalul mondial lansează urgent un SOS! Erorile colosale din week-end-ul trecut susţin tot mai puternic ideea că au nevoie de ajutor. Fie electronic, fie uman. Golul lui Muntari din duelul Milan - Juventus 1-1 nu mai are voie să scape atenţiei unui asistent orb şi să rămînă doar o fantasmă, ce riscă să decidă şi soarta unui titlu!

După ani de discuţii şi experimente, International Board, singurul for care poate schimba legile jocului, e mai aproape ca oricînd să aprobe revoluţia tehnologică. Senzori, camere TV şi mingi cu cip încorporat devin soluţii necesare în fazele apărute frecvent pe linia porţii. Generalizarea sistemului cu doi asistenţi adiţionali, folosit deja în cupele europene, este alternativa anti- gafe. În vară, după Euro, se va alege o variantă!

Război Blatter- Platini
Marele partizan al tehnologizării e Blatter, care s-a pronunţat favorabil după un alt gol-fantomă anulat lui Lampard, la CM 2010. Avînd aliate cele 4 federaţii britanice, ce deţin jumătate dintre voturi la şedinţa Boardului de sîmbătă (restul le are FIFA), şeful forului mondial este pe poziţie opusă lui Platini. Preşedintele UEFA insistă pentru "5 arbitri", sistem ce poate fi extins din iulie în campionatele naţionale, dar care presupune costuri greu de suportat pentru federaţiile mici!

"Votez pentru om. Dacă aprobăm un instrument pentru golul-fantomă, cineva o să ceară altul pentru ofsaid, iar fotbalul va deveni doar tehnologie" (Michel Platini, preşedinte UEFA)

Alte sporturi "tehnologizate"
1999 - fotbal american: reluări TV
2001 - rugby: Tmo (Television Match Office), doar la meciurile internaţionale
2002 - baschet: reluări instant în NBA
2005 - tenis: ochi de şoim, introdus în premieră la US Open
2012 - volei: reluările TV vor fi utilizate numai la finala Champions League

Erorile de arbitraj din week-end
Milan - Juventus (1-1). Sîmbătă, asistentul Romagnoli nu a văzut o minge intrată jumătate de metru în poarta torinezilor cînd scorul era 1-0.
Rayo - Real Madrid (0-1). Duminică, la 0-0, Pepe îl atacă dur pe Piti; fundaşul lui Real merita eliminat
Rayo - Real Madrid (0-1). Sergio Ramos îl loveşte cu cotul în faţă pe Costa la 0-0; ar fi trebuit penalty şi eliminare
Atletico - Barcelona (1-2). Falcao, atacantul gazdelor, a fost oprit din drumul spre gol pentru un ofsaid inexistent (la 1-1)

Gafe celebre ale asistenţilor
1966: Anglia - Germania (4-3). În finala CM, balonul şutat de Hurst a căzut pe linia porţii, dar s-a dat gol la 2-2
1996: Bulgaria - România (1-0). Bară-gol Dorinel Munteanu cînd scorul era deja 1-0 la Euro 1996; reuşită anulată
2005: Man. Utd. - Tottenham (0-0). Carroll, portarul gazdelor, a scos o minge care depăşise un metru linia în Anglia
2010: Germania - Anglia (4-1). La 2-1, bară-gol Lampard, însă golul nu a fost acordat în "optimile" CM

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
Superliga
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (6)
fanreal.madrid
fanreal.madrid  •  28 Februarie 2012, 14:27

Ma enerveaza incapatanarea lui Platini de a refuza tehnologizarea fotbalului, tot ce pot intelege din acest lucru este ca prefera sa se fure in continuare.

hacicu
hacicu  •  28 Februarie 2012, 14:08

primul pas ar trebui ca arbitri sa fie mai corecți.Daca tusierul de la milan - juva n-a vazut golul at eu ma fac popa.Si centrarul cred ca l-a vazut. in plus daca mai ai un arbitru in spatele porti ca in europa league e greu sa nu vezi cand trece mingea de linie.

boolq
boolq  •  28 Februarie 2012, 14:01

eu zic sa se procedeze ca in rugby...e un sport care nu si-a pierdut din intensitate...ba chiar e mult imbunatatit...plus ar trebui pedepsite simularile cu ROSU pe baza video!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează