INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BALONUL DE AUR

Nu mai e niciun mister. Știe că va fi Balonul de Aur 2024

Articol de - Publicat marti, 24 septembrie 2024 11:03 / Actualizat marti, 24 septembrie 2024 11:31

Cotidianul spaniol Marca lasă de înțeles că Vinicius Junior, atacantul brazilian în vârstă de 24 de ani al lui Real Madrid, ar fi fost informat deja de France Football și de UEFA. El este și favoritul caselor de pariuri.

Până la decernarea trofeului, pe 28 octombrie, mai este o lună. Dar cotidianul spaniol Marca pretinde că Vinicius jr a fost informat de UEFA și de revista France Football că va fi Balonul de Aur 2024.

Cotidianul Marca n-are nicio îndoială: „Vinicius jr se îmbracă în aur”

Nu mai e niciun mister. Știe că va fi Balonul de Aur 2024
Vinicius jr / Foto: Imago

„Vinicius Junior se îmbracă în aur”, titrează publicația madrilenă, care apoi detaliază: ”Parisul şi Sena îl aşteptă pe brazilian pentru a primi coroana celui mai bun jucător din lume în sezonul 2023/24.

Lumea fotbalului deja îl consideră pe atacantul lui Real Madrid unul dintre cei mai mari jucători ai momentului, iar acum a venit rândul ca France Football să îi ofere Balonul de Aur.

În ultimele două decenii, premiul a fost aproape în exclusivitate deţinut de Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo. Numai coechipierii săi, Luka Modric şi Karim Benzema, care în prezent este la Al Ittihad, au reuşit să pună la îndoială dominaţia celor doi.

Plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid i-a mărit orizonturile, dar ce a reuşit Vinicius Junior şi importanţa sa în tot ce a obţinut sezonul trecut cu Real Madrid nu se poate pune la îndoială”.

Sponsorul Nike e pregătit să-l sărbătorească

Și încă un indiciu nominalizat de Marca în susținerea faptului că Balonul de Aur îi va reveni lui Vinicius jr. Nike, sponsorul sud-americanului, „intenționează să-și redeschidă magazinul pe care îl are pe Gran Vía din Madrid la doar două zile după ceremonia de decernare a Balonului de Aur. Și îi va aduce un omagiu, alături de Cristiano Ronaldo și de Mbappé. Ghetele aurii sunt gata”.

El este și marele favorit al caselor de pariuri, cu o cotă de 1.30. Umătorul, spaniolul Rodri, are 3.25, iar coechipierul de la Real Madrid, Jude Bellingham, completează podiumul, dar la mare distanță: cotă 20.00.

În 2023 - 2024, Vini, cum îi spun suporterii și coechipierii, a câștigat cu Real titlul în Spania, Liga Campionilor și Supercupa Europei, ceea ce pare să fi contat mult mai mult decât evoluția modestă de la Copa America, unde a fost eliminat cu naționala Braziliei încă din faza „sferturilor”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
traian_v
traian_v  •  24 Septembrie 2024, 14:21

Evident, e nevoie sa i se dea aceasta "retributie" pentru cat a suferit cu scandarile presupus rasiste din tribune.

francescoli1974
francescoli1974  •  24 Septembrie 2024, 14:01

Eu l-as fi dat lui Carvajal,a fost dominant la Real Madrid si nationala.

francescoli1974
francescoli1974  •  24 Septembrie 2024, 14:01
Postat de cirus11 pe 24 Septembrie 2024, 11:51

Eu as fi dat lui Rodri dar atacantii intotdeauna iau fata...

Eu l-as fi dat lui Carvajal,a fost dominant la Real Madrid si nationala.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează