Articol de GSP - Publicat sambata, 29 septembrie 2018 16:14
Manchester United a pierdut în deplasarea de la West Ham, scor 1-3, și a ajuns la 3 partide fără victorie!
Criza de la United se adâncește. Jose Mourinho și-a pus în cap jucătorii, fanii nu mai au răbdare, iar rezultatele nu-l ajută deloc. West Ham n-a avut nicio clipă emoție în partida de pe stadionul Olimpic din Londra.
Felipe Anderson, brazilianul adus în vară de la Lazio, a deschis scorul în minutul 5. United a pedalat în zadar până la finalul primei părți. Mai mult, a fost pedepsită la o fază fixă. Victor Lindelof și-a deviat mingea în propria poartă în minutul 43.
Intrat după pauză, Marcus Rashford a oferit de doi bani speranțe. A deviat spectaculos o pasă primită de la Shaw în minutul 71. "Ciocănarii" au reacționat prompt. Starul Marco Arnautovic l-a executat pe De Gea 3 minute mai târziu, stabilind scorul final, 3-1.
United ocupă provizoriu poziția a 8-a în Premier League, dar poate cădea până pe 10 la finalul etapei. West Ham acumulează 7 puncte în ultimele 3 etape și ajunge pe 12, departe de locurile retrogradabile.
Vezi și: Hertha - Bayern 2-0 // VIDEO Criză de Oktoberfest: ”Am primit inadmisibil două goluri”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro