Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 15 februarie 2022 11:32 / Actualizat marti, 15 februarie 2022 12:06
Zinedine Zidane (49 de ani), trei Ligi ale Campionilor ca antrenor la Real, a discutat cu Erling Haaland (21 de ani). L-a convins să semneze cu Adidas și, dacă Zidane ajunge la PSG, l-ar putea lua cu el pe atacantul norvegian.
Fostul mare internațional francez a fost mereu jucătorul preferat al lui Haaland. Și Zidane îi influențează viitorul tânărului atacant nordic.
Erling Haaland, de la 1 la 10 milioane de euro anual
Aflat la final de contract cu Nike, norvegianul în vârstă de 21 de ani a primit o ofertă mult mai bună. Puma i-a propus 10 milioane de euro anual, o sumă de zece ori mai mare față de cea primită anterior. Dar Adidas a găsit omul care să-l convingă pe scandinav să semneze. Chiar Zidane.
75 de milioane de euroclauza de reziliere a contractului Borussiei Dortmund cu Haaland
Potrivit Bild, acesta s-ar fi întâlnit cu Erling și cu tatăl său, Alf-Inge, fost fotbalist la Nottingham, Leeds și Manchester City. Totul ar fi fost pus la punct pentru ca EBH să poarte cele trei dungi pe echipament.
Erling Haaland, salariu de peste patru ori mai mare
Tot Zidane i-ar decide și noul club lui Haaland, care vrea să se transfere de la Borussia Dortmund. Prin Adidas, l-ar putea atrage spre Real Madrid. Totuși, dacă antrenorul va ajunge în vară la Paris Saint-Germain, se spune că îl va aduce cu el și pe Erling. Va fi înlocuitorul lui Kylian Mbappe pe „Parc des Princes”.
150 de milioane de eurovalorează momentan atacantul norvegian, conform transfermarkt.de
Președintele lui PSG, Nasser Al Khelaifi, îi va împlini toate dorințele. Și un salariu anual de 35 de milioane de euro, de peste 4 ori mai mult ca la Dortmund (8).