Articol de GSP - Publicat sambata, 03 decembrie 2022 10:34 / Actualizat sambata, 03 decembrie 2022 11:11
Hugo Sanchez (64 de ani), fost campion cu Real Madrid și o legendă a madrilenilor, este sigur că Spania a pierdut intenționat cu Japonia, scor 1-2, în ultima etapă a grupelor Campionatului Mondial.
- Maroc - Spania, în optimile CM 2022, se joacă pe 6 decembrie, de la ora 17:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe TVR1
Fostul atacant mexican e convins că Spania a vrut să piardă pentru a evita Brazilia în sferturi. Ibericii au terminat pe locul doi în grupă și dau în optimi peste Maroc, iar în sferturi ar putea juca împotriva Portugaliei sau Elveției.
Dacă ar fi câștigat grupa, Spania ar fi jucat în optimi cu Croația, iar în sferturi ar fi putut da de Brazilia.
Hugo Sanchez: „Spania a pierdut intenționat cu Japonia”
„Vă asigur că Spania a pierdut intenționat cu Japonia pentru a evita Brazilia. Nu am fost acolo și nu sunt în mintea lui Luis Enrique, dar sigur s-a gândit la cea mai bună metodă de a evita Brazilia în sferturi.
Sigur că a fost un risc, dar a meritat. Spania nu se teme de Brazilia, dar o respectă. Antrenorul nu va recunoaște niciodată. Nu va spune: «Am lăsat adversarii să câștige»”, a declarat Hugo Sanchez, potrivit Daily Mail.
Hugo Sanchez, fost coleg cu Gică Hagi la Real Madrid (1990-1992), a jucat 7 ani pentru „Los Blancos”, între 1985 și 1992. A reușit să marcheze 164 de goluri în 207 meciuri pentru Real și a cucerit 5 titluri în Spania.
58 de meciuri și 29 de goluriare Sanchez pentru naționala Mexicului, pe care a reprezentat-o la 3 Campionate Mondiale (1978, 1986, 1994)
Citește și alte știri despre Campionatul Mondial:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”