Articol de GSP - Publicat luni, 12 decembrie 2022 13:18 / Actualizat luni, 12 decembrie 2022 14:33
Kylian Mbappe (23 de ani) a fost lăsat cu mâna întinsă de către Kyle Walker (32), înaintea meciului dintre Anglia și Franța, scor 1-2, din sferturile de finală de la Campionatul Mondial.
În Anglia - Franța, ultimul sfert de finală din Qatar, adversarul direct al lui Kylian Mbappe a fost Kyle Walker, fundașul dreapta de la Manchester City.
Scene stânjenitoare pe tunel, înainte de Franța - Anglia: l-a sfidat pe Kylian Mbappe
Prima confruntare directă a celor doi s-a petrecut înaintea fluierului de start, pe tunel, când Mbappe i-a întins mâna lui Walker. Fundașul englez l-a ignorat sau nu l-a observat, astfel că francezul a rămas cu mâna întinsă. Stânjenit, a zâmbit larg.
Imaginile surprinse în drumul către gazon au devenit virale.
Providențial la Mondial până acum, Mbappe a avut o prestație silențioasă împotriva Angliei. Walker a fost un adversar redutabil, iar Kylian a încheiat meciul cu un singur șut, acela pe lângă poartă, și două driblinguri reușite.
Înaintea meciului, Walker spusese că cel mai dificil adversar direct pe care l-a avut în carieră a fost Sadio Mane, deși mai jucase împotriva lui Mbappe de 4 ori, în Champions League.