Articol de GSP - Publicat vineri, 25 noiembrie 2022 19:36 / Actualizat vineri, 25 noiembrie 2022 19:53
Jason Cummings, atacantul Australiei, a povestit despre o întâmplare cu Kylian Mbappe, după meciul Franța - Australia 4-1, în prima etapă din grupele Campionatului Mondial.
Cummings i-a cerut lui Mbappe tricoul, iar francezul i-a promis că vor vorbi la vestiare. Doar că, după 10 minute de așteptare, australianul a rămas cu ochii în soare. El a făcut în cele din urmă schimb cu Jules Kounde.
Cummings: „Mbappe nu a mai vrut să schimbe tricoul cu mine. Probabil l-aș fi vândut oricum”
„Eram trist după meci și m-am dus la Mbappe, cel mai bun jucător al Franței. I-am cerut tricoul, iar el mi-a spus să ne întâlnim la vestiar. Eram acolo cu Devlin și i-am dat tricoul omului care se ocupă de echipament, pentru a merge la Mbappe și a face schimb cu el.
10 minute am așteptat acolo dezbrăcat, apoi omul cu echipamentul a venit înapoi cu tricoul și mi-a spus: «Nu, nu a mai vrut să facă schimb». Apoi am ieșit din vestiar și l-am văzut pe Kounde. L-am întrebat dacă vrea să facem schimb și a acceptat. Am vrut să rămân cu o amintire de la meciul acesta.
Cel al lui Mbappe ar fi fost foarte bun, dar probabil că l-aș fi vândut oricum”, a declarat Jason Cummings, potrivit Football Scotland.
Jason Cummings, atacantul de la Central Coast Marines, a jucat 35 de minute cu Franța. A intrat în locul lui Duke, în minutul 56.