Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat marti, 22 noiembrie 2022 19:45 / Actualizat marti, 22 noiembrie 2022 20:05
Mexic - Polonia 0-0. Robert Lewandowski (34 de ani), căpitanul polonezilor, a ratat șansa primului său gol la un Campionat Mondial, în meciul cu mexicanii.
- Dan Udrea și Andrei Crăițoiu, trimișii GSP în Qatar, au fost prezenți la meci, pe Stadium 974 (Doha), de unde au transmis cele mai importante informații de la fața locului.
- Ghidul Campionatului Mondial e AICI!
- Mexic și Polonia fac parte din grupa C, alături de Argentina și Arabia Saudită
Polonezul a obținut un penalty controversat în minutul 56 al meciului cu Mexic. Lewandowski s-a aflat într-un duel în careu cu Hector Moreno, fundaș central. Atacantul a căzut după o ținere reciprocă, iar arbitrul Beath a fost chemat să revadă faza la monitorul VAR.
Deși s-a observat cum Lewandowski l-a ținut la rândul său pe Moreno, „centralul” a dictat lovitură de la 11 metri. În plus, Robert chiar l-a împins pe fundașul mexican înainte să cadă, detaliu care nu a părut să conteze pentru arbitrul australian.
Lewandowski a ratat șansa primului gol la un Campionat Mondial
Lewandowski a luat mingea hotărât și a executat el panalty-ul. Doar că s-a lovit de zidul Ochoa, portarul care pare să își crească nivelul în meciurile de la Campionatele Mondiale.
Mexicanul l-a ghicit pe Lewandowski, a plonjat în stânga sa și a apărat. Ar fi fost primul gol marcat de Robert Lewandowski la un Campionat Mondial, în 4 meciuri. El a mai jucat și la turneul din 2018, din Rusia, când Polonia nu a trecut de o grupă cu Japonia, Columbia și Senegal.
Citește și alte știri despre Campionatul Mondial
Istvan Kovacs, delegat din nou la Campionatul Mondial » În ce meci va fi implicat centralul român
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”