CORESPONDENȚĂ DIN QATAR Reporterii GSP, la pas pe Lusail Bulevard, un veritabil „Times Square Manhattan” în mijlocul lumii arabe

Lusail Bulevard, un veritabil „Times Square Manhattan” în mijlocul lumii arabe +35   FOTO
Lusail Bulevard, un veritabil „Times Square Manhattan” în mijlocul lumii arabe

Articol de , - Publicat luni, 21 noiembrie 2022 09:30 / Actualizat luni, 21 noiembrie 2022 09:58

Undeva la marginea orașului Doha, s-a construit în plin deșert un bulevard care imită celebra Times Square din Manhattan. În lipsa turiștilor, care au luat cu asalt Piața Veche din centru, Lusail Bulevard a fost, măcar pentru ziua de duminică, locul populat în proporție de peste 90% de arabi: localnici, dar și mulți tunisieni, marocani, saudiți, libanezi, sirieni, chiar și palestinieni.

  • Gazeta Sporturilor este, exceptând TVR-ul, singura instituție media din România care trimite 4 jurnaliști la turneul final din Qatar;
  • Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea, Remus Răureanu și Andrei Crăițoiu transmit din Doha pe durata competiției.
Dacă Ceaușescu trăia, avea de ce să fie invidios » 5 informații tari de la Qatar - Ecuador: scene ireale în jurul stadionului + ce se găsea în săculeții puși pe fiecare scaun din arenă
CM QATAR
Dacă Ceaușescu trăia, avea de ce să fie invidios » 5 informații tari de la Qatar - Ecuador: scene ireale în jurul stadionului + ce se găsea în săculeții puși pe fiecare scaun din arenă

Qatar este o țară în plină dezvoltare și șantierele sunt peste tot, inclusiv în centrul capitalei. Undeva departe de centru însă, la vreo 10 stații de metrou depărtare, s-a creat un oraș nou. Pe nume: Lusail. 

Aici, s-a realizat un bulevard care imită poate cea mai celebră stradă din lume, Times Square, din Manhattan. Bulevardul Lusail e unul extrem de spectaculos, exact ca la New York, cu clădiri ultramoderne, pe care rulează reclame pe ecrane amețitor de mari și de bine luminate.

Echipa GSP a vizitat Lusail Bulevard, un veritabil „Times Square Manhattan” în mijlocul lumii arabe

Duminică după-amiază, undeva înainte și după apus, echipa GSP a vizitat acest bulevard cu care Qatar se mândrește. Prima impresie e, ca mai peste tot în Doha, de WOW! Anumite ecrane amplasate la înălțime, pe clădirile proaspăt construite, sunt 3D, iar reclamele care rulează chiar îți lasă senzația de real. 

Mai ales cea cu un leu care vine spre stradă și dă să calce dincolo de ecran, dar se oprește fiindu-i frică de înălțime, după care puntea pe care se află pare că se lungește în afara televizorului și animalul poate veni și mai aproape de tine. O iluzie optică senzațională în plină stradă.

Mai toate magazinele au cameră de rugăciuni

Odată cu trecerea pe „modul” Cupa Mondială pentru întreaga țară, inclusiv Bulevardul Lusail a fost regândit. Circulația auto a fost oprită și el e disponibil exclusiv pietonal. 

Ceea ce face plimbarea și mai spectaculoasă, mai ales prin amplasarea deasupra străzii a unor imense steaguri, ale tuturor celor 32 de țări participante. De o parte și de alta se află magazine, restaurante, cafenele, magazine auto, majoritatea dotate cu camere de rugăciuni.

3 milioane de locuitoriare Qatar, fiind una dintre cele mai mici țări arabe. În 2010 avea un nivel aproape la jumătate din cel de azi, în jur de 1,6 milioane

Ceea ce acest loc are diferit față de centrul din Doha e faptul că sunt mult mai puțini turiști și suporteri ai reprezentativelor din Europa și America de Sud. De fapt, la o plimbare de 90 de minute, realizezi că peste 90% dintre cei de pe bulevard sunt arabi. Marea majoritate sunt localnici. Aici, chiar mai pregnant decât în oraș, femeile apelează la niqab, iar bărbații la veșmintele lor albe largi.

Reporterii GSP, la pas pe Lusail Bulevard, un veritabil „Times Square Manhattan” în mijlocul lumii arabe
Panoramă de pe Lusail Bulevard

80%din populația țării trăiește în Doha, capitala

Cei mai mulți arabi străini de Qatar: marocani, tunisieni, palestinieni

Alături de localnici, apar și alte naționalități. Le recunoști după steagurile pe care le poartă. Aproape toți sunt tot din state arab, cei mai mulți sunt tunisieni, marocani. Surprinzător, există și mulți palestinieni. Palestina, comparativ cu ceilalți, nu are națională la CM. 

Wikipedia enumeră și Autoritatea Palestiniană, o organizație administrativă care guvernează părți din Cisiordania și Fâșia Gaza, ca stat arab, conform site-ului ro.efferit.com. Iordania, Liban și chiar câteva steaguri cu Siria își fac apariția pe bulevard. 

E o atmosferă destinsă, chiar de sărbătoare, înaintea unei mari competiții. Aproape toți copiii cuplurilor qatareze au pe ei tricouri fie cu Brazilia, fie cu Argentina, unii și cu naționala lor.

+30 FOTO

Puține femei în niqab sunt deranjate să fie fotografiate

Toți sunt joviali, bine dispuși și nici măcar femeile care renunță la niqab, doar pentru a mânca o înghețată sau de a bea o cafea, nu sunt deranjate de prezența jurnaliștilor și a operatorilor TV care le fotografiază și filmează. Sunt puține cele care chiar și având doar ochii descoperiți se întorc cu spatele sau își pun mâna în dreptul feței la vederea unui aparat foto.

Cu cât întunericul se lasă mai mult, cu atât bulevardul devine mai spectaculos. Jocul reclamelor și al razelor de lumini artificiale face din el un loc demn de Statele Unite. Dar nu suntem la New York, nici măcar la Paris, ci la Doha. 

Într-o țară arabă, care strânge pe Lusail Bulevard o mulțime de alți cetățeni arabi, veniți din țări calificate sau nu la Mondial, pentru a trăi împreună bucuria că această competiție e organizată în premieră de un stat arab.

65%din populația țării are ca religie islamul, urmează hinduismul (15%) și alte religii

Cum arată componența etnică în Qatar

  • Arabi 40%
  • Indieni 19% 
  • Nepalezi 10% 
  • Egipteni 9% 
  • Filipinezi 8% 
  • Pakistanezi 7% 
  • Srilankezi 4% 
  • Alții 3%

Ce înseamnă lumea arabă: peste 20 de state, 400 de milioane populație 

Conform site-ului ro.efferit.com, lumea arabă e considerată regiunea de la Oceanul Atlantic, aproape de nordul Africii, la est de Marea Arabiei. Limita nordică se află la Marea Mediterană, în timp ce în sud ajunge până la Cornul Africii și Oceanul Indian. UNESCO anunță că sunt 21 de state arabe, în vreme ce portalul Wikipedia conține 23. 

În schimb, Liga Arabă, o organizație care a apărut în 1945, are în prezent 22 de țări. În toate aceste state, în care limba arabă e fie singura oficială, fie e vorbită, alături de alte limbi, se regăsesc peste 400 de milioane de oameni. 

Egipt (peste 100 de milioane de locuitori), Sudan (45), Irak (40), Maroc (37), Yemen (30) sun țările arabe cele mai mari, din punctul de vedere al populației.

Lista țărilor arabe, conform Wikipedia

  • Algeria
  • Bahrain
  • Comore
  • Djibouti
  • Egipt
  • Irak
  • Iordania
  • Kuweit
  • Liban
  • Libia
  • Mauritania
  • Maroc
  • Oman
  • Qatar
  • Arabia Saudită
  • Somalia
  • Sudan
  • Siria
  • Tunisia
  • Emiratele Arabe Unite
  • Sahara de Vest
  • Yemen

*Wikipedia enumeră și Autoritatea Palestiniană, o organizație administrativă care guvernează părți din Cisiordania și Fâșia Gaza, ca antitate arabă, conform site-ului ro.efferit.com

Mai multe corespondențe din Qatar: 

De aici se produce și se cosmetizează Campionatul Mondial » GSP, insider în camera de comandă de la Centrul Media din Doha: „Ai impresia că te afli la NASA”

„Boom” de energie pe străzile din Doha înainte de Mondial » Echipa GSP prezintă principalele atracții din orașul-cheie al turneului final

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (6)
enigmaticul
enigmaticul  •  21 Noiembrie 2022, 17:20

Îmi place cum sunt îmbrobodiți ăștia care au organizat CM! Dar nu am înțeles de ce a fost moderat comentariul anterior???

enigmaticul
enigmaticul  •  21 Noiembrie 2022, 13:09

Mai scutiți-mă cu *** ăștia!! Este normal ca FIFA să întrerupă sezonul echipelor de club, pentru a organiza CM în ajunul Crăciunului?? Cea mai mare tâmpenie făcută de FIFA. Mulți fotbaliști de clasă nici nu vor evolua la acest mondial, fiindcă se vor menaja pentru competiția internă și bineînțeles UCL. Veți vedea ce va ieși până la urmă din acest mondial.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  21 Noiembrie 2022, 11:38
Postat de brentford pe 21 Noiembrie 2022, 11:06

Azi sunt 3 meciuri tari,iar voi ne spuneti cum arata Aleea Papadiei,cat costa o costita de miel si ce numar are la pantofi ceasornicarul din Souq Waqif. Frumos la plimbare,este?

Lasă-i, măcar mai scriu și de bine, nu numai despre corupție si muncitorii morți.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează