Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 iulie 2010 00:00
Olanda şi-a digitalizat stilul de joc, dar şi-a păstrat abilitatea de a marca de la mare distanţă. Ieri, Van Bronkhorst ne-a auds aminte de Haan, cel care-i marca lui Zoff, în 1978, de la centrul terenului
Bijuteria de gol reuşită de Van Bronkhorst, precum şi ghiuleaua cu care Forlan a egalat, repun pe tapet o discuţie veche în fotbal: cea legată de şutul de la distanţă. O specie pe cale de dispariţie într-un timp dominat de acest tiki-taka al spaniolilor, care parcă fac concurs cu tema cine intră cu mingea în plasă. "Trasorul", "Ghiuleaua" sau "Bomba", spuneţi-i cum doriţi, este un mod de a decide jocurile care pare să fi devenit anacronic, dar care rămîne pe cît de actual, pe atît de necesar. Ca să nu mai vorbim de spectaculozitate.
Bătrînii hîtri ai stadioanelor spuneau pe vremuri că dacă vrei să cîştigi un meci, "ai, n-ai mingea, tragi, dom'le, la poartă!". E cam ca la Loto. Prima condiţie să pui mîna pe premiu e să joci. După cum, condiţia necesară pentru a înscrie este să tragi la poartă.
Într-un fotbal în care spaţiul şi timpul s-au condensat la maximum, într-o vreme în care vezi un balon jucat în careu o dată la 10 minute, şutul de la distanţă devine o armă. Şi încă una calibrată special în avantajul spectacolului, deci al atacantului, de producătorii de echipament sportiv. Încă din 1978, de la celebra minge Tango, Adidas revoluţionează "obiectul muncii" tocmai în ideea de a fi mai uşor de trimis în poartă. În special de la distanţe mari. Aşa s-a născut mai apoi Etrusco, şi, acum, Jabulani. Cu aceasta din urmă olandezii au stabilit o relaţie complice la acest turneu final. Sneijder i-a îndoit palmele portarului japonez Kawashima, Robben l-a păcălit pe slovacul Mucha, iar ieri, Van Bronkhorst a omorît păianjenul din vinclul porţii lui Muslera.
50% din golurile marcate de olandezi (5 din 10) la acest turneu final au fost marcate din afara careului
Schimbînd sistemul de joc, din tradiţionalul 4-3-3 în acest 4-2-3-1, Bert van Marwijk i-a luat Olandei din efervescenţă pentru a-i oferi mai multă stabilitate. "Portocala" nu mai e mecanică, ci a trecut în epoca digitală, dar şi-a păstrat o armă, catapulta, cu care a făcut victime şi Rep, şi Haan, şi Gullit, şi Van Basten: şutul de la distanţă.
Olanda şi-a digitalizat stilul de joc, dar şi-a păstrat abilitatea de a marca de la mare distanţă. Ieri, Van Bronkhorst ne-a auds aminte de Haan, cel care-i marca lui Zoff, în 1978, de la centrul terenului
Bijuteria de gol reuşită de Van Bronkhorst, precum şi ghiuleaua cu care Forlan a egalat, repun pe tapet o discuţie veche în fotbal: cea legată de şutul de la distanţă. O specie pe cale de dispariţie într-un timp dominat de acest tiki-taka al spaniolilor, care parcă fac concurs cu tema cine intră cu mingea în plasă. "Trasorul", "Ghiuleaua" sau "Bomba", spuneţi-i cum doriţi, este un mod de a decide jocurile care pare să fi devenit anacronic, dar care rămîne pe cît de actual, pe atît de necesar. Ca să nu mai vorbim de spectaculozitate.
Bătrînii hîtri ai stadioanelor spuneau pe vremuri că dacă vrei să cîştigi un meci, "ai, n-ai mingea, tragi, dom'le, la poartă!". E cam ca la Loto. Prima condiţie să pui mîna pe premiu e să joci. După cum, condiţia necesară pentru a înscrie este să tragi la poartă.
Într-un fotbal în care spaţiul şi timpul s-au condensat la maximum, într-o vreme în care vezi un balon jucat în careu o dată la 10 minute, şutul de la distanţă devine o armă. Şi încă una calibrată special în avantajul spectacolului, deci al atacantului, de producătorii de echipament sportiv. Încă din 1978, de la celebra minge Tango, Adidas revoluţionează "obiectul muncii" tocmai în ideea de a fi mai uşor de trimis în poartă. În special de la distanţe mari. Aşa s-a născut mai apoi Etrusco, şi, acum, Jabulani. Cu aceasta din urmă olandezii au stabilit o relaţie complice la acest turneu final. Sneijder i-a îndoit palmele portarului japonez Kawashima, Robben l-a păcălit pe slovacul Mucha, iar ieri, Van Bronkhorst a omorît păianjenul din vinclul porţii lui Muslera.
50% din golurile marcate de olandezi (5 din 10) la acest turneu final au fost marcate din afara careului
Schimbînd sistemul de joc, din tradiţionalul 4-3-3 în acest 4-2-3-1, Bert van Marwijk i-a luat Olandei din efervescenţă pentru a-i oferi mai multă stabilitate. "Portocala" nu mai e mecanică, ci a trecut în epoca digitală, dar şi-a păstrat o armă, catapulta, cu care a făcut victime şi Rep, şi Haan, şi Gullit, şi Van Basten: şutul de la distanţă.
)
)
)
)
)
)
)
