Istoria Cupelor Mondiale » Suedia 1958: Lumea îl descoperă pe Pele

"La Mondialul din '58, selecţionata braziliană a început cum a început, dar a fost devastatoare din clipa în care jucătorii s-au răzvrătit şi i-au putut impune antrenorului echipa dorită de ei.

Atunci, cinci rezerve au devenit titulari. Printre ei, Pele, un adolescent necunoscut, şi Garrincha, care îşi câştigase deja faima în Brazilia şi strălucise în jocurile anterioare, dar fusese exclus de la Mondial pentru că studiile psihotehnice îl diagnosticaseră debil mintal. Ei, rezerve negre ale unor jucători albi, au strălucit cu lumină proprie în noua echipă de stele, alături de un alt negru cu un joc uimitor, Didi, care din spate le organiza magiile.

Joc şi foc: publicaţia World Sports din Londra a spus că trebuia să te freci la ochi ca să-ţi vină să crezi că era vorba de ceva pământesc". Astfel a caracterizat scriitorul uruguayan Eduardo Galeano evoluţia Braziliei la Cupa Mondială din 1958, în cartea sa "Fotbalul, lumini şi umbre". Lumea descoperea nu numai un nou stil spectaculos de a juca fotbal, ci făcea cunoştinţă şi cu cel care avea să domine acest sport pentru ceva mai mult de un deceniu, Pele.

Pe 30 septembrie 1956, la Viena, Austria zdrobea Luxemburgul cu 7-0, iar trei zile mai târziu, la Dublin, Danemarca era învinsă cu 2-1 de Irlanda. Cele două meciuri, contând pentru preliminariile celei de-a şasea ediţii a Cupei Mondiale, au fost ultimele prinse în viaţă de iniţiatorul competiţiei, Jules Rimet. La 16 octombrie, la Suresnes, o comună din suburbiile Parisului, cel care a fost preşedintele FIFA din 1919 până în 1954 înceta din viaţă, din cauza unui cancer la stomac. Mondialul din '58 avea să fie primul care s-a desfăşurat fără părintele său.

În preliminariile campionatului mondial din 1958 au intrat 56 de echipe, care s-au luptat pentru cele 14 locuri libere alături de Germania de Vest, deţinătoarea titlului, şi Suedia, ţara gazdă. Uniunea Sovietică a participat pentru prima oară, calificându-se dintr-o grupă cu Polonia şi Finlanda, şi, tot pentru prima oară, şi singura până în prezent, toate cele patru ţări britanice, Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, au obţinut biletele pentru turneul final. Nord-irlandezii au fost performerii calificărilor, reuşind să lase acasă Italia, aceasta fiind ultima absenţă a "squadrei azzurra" la o Cupă Mondială. Alte echipe importante care nu au reuşit să se califice au fost Spania şi dubla campioană mondială Uruguay, eliminată de naţionala Paraguayului.

DESFĂŞURAREA TURNEULUI
Suedezii au pus la dispoziţia participantelor 12 stadioane, dintre care două construite special pentru turneul final, iar sistemul de desfăşurare a competiţiei a fost unul devenit clasic. Cele 16 echipe au fost împărţite în patru grupe, primele două clasate urmând a merge în sferturile de finală. În caz de egalitate între locul 2 şi locul 3, urma să aibă loc un meci de baraj, câştigătoarea calificându-se mai departe.

Marea surpriză a primei faze a reprezentat-o eliminarea Ungariei, finalista ediţiei precedente. Din echipa senzaţională care pierdea finala în 1954 nu mai rămăseseră decât trei jucători: portarul Gyula Grosics, fundaşul Jozsef Bozsik şi atacantul Nandor Hidegkuti. În aceste condiţii, maghiarii au terminat la egalitate de puncte cu Ţara Galilor grupa din care mai făceau parte Suedia şi Mexic, astfel că a fost nevoie de un meci de baraj, pe care britanicii l-au câştigat cu 2-1. Nici Anglia nu s-a simţit mai bine, Billy Wright&co. părăsind competiţia după trei egaluri cu URSS, Brazilia şi Austria.

Campioana mondială, Germania de Vest, ţara gazdă, Suedia, şi Brazilia nu au avut nicio problemă în a-şi câştiga grupele, cea de-a patra serie fiind o luptă strânsă între Iugoslavia şi Franţa, în a cărei echipă strălucea Just Fontaine. Din cele 11 goluri marcate de francezi, şase au fost reuşite de atacantul lui Stade de Reims. Era deja un semnal că turneul final îşi găsise golgeterul. Tabloul fazei următoare a fost completat de Irlanda de Nord şi Uniunea Sovietică.

Nu a fost loc de surprize în sferturile de finală. Favoritele s-au impus previzibil, fără a primi vreun gol, însă adevăratul eveniment a fost golul marcat de Pele contra Ţării Galilor. Puştiul de 17 ani înscria primul său gol la un campionat mondial şi îşi făcea astfel intrarea în istoria fotbalului. Dar adevărata sa valoare va fi developată în semifinala cu Franţa, în care va reuşi un hattrick în numai 23 de minute, conducându-şi astfel echipa către finală, acolo unde aştepta Suedia, învingătoare cu 3-1 în faţa deţinătoarei trofeului, Germania de Vest.

Campioana mondială din 1954 nu va reuşi să obţină nici măcar medaliile de bronz, pierzând cu scor de tenis, 6-3, finala mică împotriva Franţei. Meciul pentru locul 3 nu va fi în fapt decât încoronarea oficială a lui Just Fontaine ca golgeter al competiţiei. Atacantul francez va marca nu mai puţin de patru goluri, stabilind astfel un record care rezistă până astăzi: cele mai multe reuşite ale unui singur jucător la o ediţie a Cupei Mondiale, 13.

Pe 29 iunie 1958, pe Rasunda Stadium din Stockholm, Brazilia lui Pele, Garrincha, Vava şi Didi îşi îndeplinea destinul. Se încorona campioană mondială după un entuziasmant 5-2 împotriva Suediei. Deşi gazdele au deschis scorul repede, în minutul 4, avea să fie un meci fără istoric şi în care Pele a reuşit probabil cel mai frumos gol într-o finală de Cupa Mondială, după ce a preluat pe piept o minge centrată de un coechipier, a lobat elegant un fundaş scandinav şi a şutat cu sete în poarta lui Kalle Svensson. La opt ani distanţă de tragedia de pe Maracana, brazilienii îşi vedeau visul cu ochii. Deveneau cea mai bună echipă din lume. A fost singura dată în istorie când un campionat mondial organizat în Europa nu a fost câştigat de o naţională de pe Bătrânul Continent.

OMUL TURNEULUI: JUST FONTAINE
Prima mare performanţă a naţionalei Franţei la un campionat mondial nu ar fi fost posibilă fără Just Fontaine, jucătorul născut în Maroc, la Marrakech, şi care a făcut carieră la Nice şi Stade de Reims, ultima fiind echipa la modă a acelor vremuri în Hexagon.

Fontaine şi-a început cariera ca amator, la US Casablanca, unde a jucat timp de trei ani. În 1953, OGC Nice l-a ochit şi l-a adus în Franţa. Iar tânărul atacant nu a dezamăgit. În trei sezoane a marcat 44 de goluri, astfel că a urmat saltul către Reims. Echipa din oraşul unde francezii îşi încoronau regii în Evul Mediu tocmai pierduse prima finală a Cupei Campionilor şi căuta un înlocuitor pentru Raymond Kopa, plecat la Real Madrid. Se va dovedi o alegere corectă, Fontaine contribuind din plin la succesele ulterioare ale formaţiei. Însă apogeul său a fost atins la Cupa Mondială din 1958.

În Suedia, Fontaine a început în forţă, cu un hattrick împotriva Paraguayului şi o dublă contra Iugoslaviei. În meciul cu Scoţia, decisiv pentru calificarea în sferturi, atacantul francez a marcat doar o dată, dar se va revanşa în întâlnirea cu nord-irlandezii, cărora le va înscrie două goluri. În semifinale, Franţa a dat piept cu Brazilia, fiind învinsă cu 5-2, însă vedeta "cocoşilor" îşi va găsi şi de această dată loc pe lista marcatorilor. Ultima reprezentaţie a lui Fontaine la Cupa Mondială va fi şi cea mai reuşită. În partida pentru locul 3, a marcat patru goluri Germaniei de Vest, contribuind decisiv la victoria cu 6-3 a echipei sale.

Bilanţul final nu lăsa loc de comentarii. Fontaine cucerea titlul de golgeter al competiţiei marcând 13 goluri, mai mult decât cei care l-au urmat în clasament, Pele şi Rahn, la un loc. Mai mult decât atât, jucătorul franco-marocan devenea al doilea fotbalist din istorie, după uruguayanul Alcides Ghiggia în 1950, care înscria în toate meciurile în care a evoluat la un campionat mondial.

Fontaine şi-a continuat cariera doar până la 29 de ani, fiind nevoit să se retragă din cauza accidentărilor. Palmaresul său cuprinde patru titluri, două Cupe şi două Supercupe ale Franţei, două titluri de golgeter al campionatului francez, o finală de Cupa Campionilor, pierdută în faţa lui Real Madrid, şi un loc 3 în clasamentul Balonului de Aur în 1958. Este unul dintre sportivii care a primit Legiunea de Onoare, iar în 2003 a fost desemnat de Federaţia Franceză cel mai bun jucător din Hexagon din ultimii 50 de ani.

ROMÂNIA ÎN PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE DIN 1958
45 de minute au lipsit naţionalei României pentru a participa la Cupa Mondială din 1958. Repartizaţi în grupa a 7-a europeană a preliminariilor, alături de Igoslavia şi Grecia, "tricolorii" mergeau la Belgrad, în noiembrie 1957, din postura de lideri, cu un punct avans şi având două variante de trei pentru calificare, egalul şi victoria. Echipa antrenată de Gheorghe Popescu învinsese în ambele partide Grecia, 2-1 şi 3-0, şi remizase la Bucureşti cu Iugoslavia, 1-1. De cealaltă parte, sârbii nu reuşiseră decât un egal şi o victorie contra elenilor. În formula Toma, V. Zavoda, Panait, Neacşu, Călinoiu, Bone, Cacoveanu, Petschovski, Alecsandrescu, F. Zavoda, N. Tătaru, românii au rezistat doar o repriză în meciul decisiv, dubla lui Milos Milutinovic din partea aducând victoria şi calificarea gazdelor la Cupa Mondială.

Primul succes al Braziliei la un campionat mondial a coincis cu apariţia pe firmament a marelui Pele. La următoarele ediţii, jocul spectaculos al sud-americanilor, şi noul lor sistem 4-2-4, se va impune definitv şi va aşeza în mod clar naţionala auriverde pe locul unu în fotbalul mondial. Dar acest lucru nu se va datora exclusiv lui Edson Arantes do Nascimento, iar victoria de peste patru ani, din Chile, o va confirma. Avea să fie Mondialul unui jucător atipic: bolnav de poliomielită, cu coloana vertebrală în formă de S şi cu un picior mai scurt decât celălalt.

Sursă: antena3.ro