Articol de Oana Duşmănescu - Publicat vineri, 04 iulie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 04 iulie 2014 07:43
Unii sînt primiţi acasă la ei ca nişte eroi, chiar dacă au fost eliminaţi de la World Cup. Drapelele celor care continuă flutură în diverse colţuri ale lumii
RECUNOŞTINŢĂ ŞI DRAGOSTE
Jucătorii algerieni au fost primiţi de o mulţime fericită la revenirea din Brazilia. Cel mai mult a contat felul în care africanii au luptat pe teren, iar oamenii au ştiut să aprecieze acest lucru
UNDE TE AŞTEPŢI MAI PUŢIN
Steagul Argentinei a fost arborat deasupra caselor de o stradă a unui oraş nepalez. Messi şi ai lui ajung la inima oamenilor peste tot în lume
FERICIRE LINIŞTITĂ
Această poliţistă din Belgia mai că ar fi sărit în mijlocul celor care bucurau pentru victoria din "optimi" ale selecţionatei lui Wilmots. S-a mulţumit să zîmbească şi să privească
GAZDE PRIMITOARE
Doi puşti localnici ridică înspre cer steagul Germaniei, chiar la intrarea cantonamentului Mannschaft-ului de la Campo Bahia, mai exact din satul Santo Andre. Un bodyguard supraveghează atent gesturile băieţilor
CUM SĂ SCOATEM BANI DIN LUIS
După muşcătura administrată de Suarez lui Chiellini, comercianţii de suveniruri au confecţionat desfăcătoare tematice de bere. Sau chiar jucării sexuale asortate gestului jucătorului din Uruguay
Ea închide balul
Shakira îşi va face cea de-a treia apariţie consecutivă la o ceremonie a Cupei Mondiale, urmînd să cînte, pe 13 iulie, înaintea finalei, melodia "La La La (Brazil 2014)", alături de artistul brazilian Carlinhos Brown. "Am o relaţie evidentă cu fotbalul şi cred că World Cup înseamnă foarte mult pentru foarte mulţi oameni, inclusiv pentru mine", a spus columbianca, parteneră de viaţă a spaniolului Gerard Pique.