Articol de Răzvan Luţac - Publicat vineri, 01 septembrie 2017 14:04
O singură privire pe lotul adversarei de azi izbește cititorul: Henrikh Mhitarian, starul lui Manchester United, valorează 35 de milioane de euro pe transfermarkt.de. De aproape 6 ori mai mult decât cel mai bine văzut "tricolor", Chiricheș, cotat la numai 6 milioane!
Deși va împlini 29 de ani în ianuarie, internaționalul are cifre incredibile pe lângă ceilalți fotbaliști selecționați de Artur Petrosian. Care costă, în total, doar 8 milioane. El, de mai bine de 3 ori mai mult decât TOT restul lotului. Niciunul dintre colegi nu depășește 750.000 euro.
Cele 5 pase din 3 etape
Are și o poreclă potrivită. "Assistian". A dat 5 pase de gol în primele 3 etape din Premier League!
- a debutat servindu-l pe Lukaku pentru 2-0 în etapa inaugurală, încheiată 4-0, victorie clară cu West Ham
- după lovitura indirectă pusă pe fruntea belgianului, i-a pus mingea pe tavă și lui Martial pentru 3-0 în același meci
- l-a găsit singur pe Lukaku în mijlocul careului, același vârf a făcut 2-0 în succesul de la Swansea, 4-0
- a ciupit balonul, după o fază personală, pentru Pogba: golul trei din același succes din Țara Galilor
- în fine, pentru Rashford, corner executat de pe dreapta, la 2-0 cu Leicester.
Ibra: "Subestimat pentru că e armean"
E firesc, armeanul e lăudat din toate părțile. Vechiul și noul coleg Ibrahimovici i-a făcut un superportret pentru ESPN: "El va fi jucătorul sezonului. L-a deschis fantastic. Lumea îl subestimează pentru că vine dintr-o țară mică, dar eu pariez pe el. Are calitate, trebuie să primească doar încredere!".
Iar ziarele din Anglia îi sunt la picioare. "E vedeta spectacolului! Armeanul a fost omul meciurilor de până acum la United. Își găsește turația la Manchester, una care i-a lipsit la începutul șederii sale", a titrat The Sun.
Și-l plasează pe armean drept cel mai în formă fotbalist care a jucat sau va juca, în 2017, în România.
"Nimeni nu credea că poate exista un jucător armean bun. Iată că a ieșit"
Mircea Lucescu în 2013"Dacă îl înțelegeam mai repede pe Mhitarian, sunt sigur că avea un start mult mai bun aici. Am lucrat ceva împreună și acum se vede"
Jose Mourinho, antrenor Manchester United
Cifrele lui Mhitarian în acest sezon*
3 partide
5 assisturi
100% tacklinguri reușite
4 ocazii mari de gol
20 recuperări
* sursa: premierleague.com
Tatăl fotbalist, mort la 33 de ani
Mhitarian a avut un tată cunoscut ca fotbalist în Armenia. Îl chema Hamlet Mhitarian și a jucat în țara natală și Franța (Valence și Issy). Bifase și două selecții după dezmembrarea URSS. Din păcate, Hamlet a murit la doar 33 de ani, în 1996. Când i s-a descoperit o tumoare pe creier în Franța, Mhitarian senior a cerut să se întoarcă în țară. N-a putut fi salvat după 3 operații făcute în anul decesului. z
Lucescu l-a găsit la Metalurg
Mhitarian a fost antrenat, timp de două sezoane și jumătate, de Mircea Lucescu. La Șahtior, echipă care l-a transferat de la concitadina Metalurg Donețk. Mihai Stoichiță, fostul selecționer al Armeniei, a punctat, în 2016, pentru Digi, că "Lucescu a avut ochi. El l-a văzut, l-a luat și uite ce a făcut din el. E cel mai important în evoluția băiatului. A făcut din el nu doar un fotbalist, ci și o afacere!".
18 trofeeare Mhitarian cu Piunik, Șahtior, Borussia și Manchester United
7 titluride fotbalistul armean al anului are Mhitarian: a ratat unul singur din 2009 încoace
64 de selecții și 22 de goluri are Henrikh pentru "națională
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”