INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  SANKT PETERSBURG

Corespondență GSP din Rusia » VIDEO + FOTO Mingea divină » Băiețelul care joacă fotbal în cea mai frumoasă catedrală din Sankt Petersburg 

FOTO: Theodor Jumătate +7   FOTO
FOTO: Theodor Jumătate

Articol de - Publicat miercuri, 13 iunie 2018 09:01

Un copil marocan de 2 anișori mi-a subtilizat balonul Mondialului și a fugit după el prin minunata biserică a Învierii lui Hristos de pe Sângele Vărsat.

  • Mondialul din Rusia începe joi, 14 iunie, cu Rusia - Arabia Saudită în deschidere, de la ora 18:00.
  • Competiția va fi în direct la TVR și liveTEXT cu VIDEO+FOTO pe GSP.ro
  • Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial. 

Această catedrală ortodoxă, una dintre cele mai frumoase din lume, a fost ridicată chiar pe locul în care a fost asasinat țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, pe 23 martie 1881. De aceea, se numește "Învierea lui Hristos de pe Sângele Vărsat". Dacă ești în Sankt Petersburg pentru Mondial sau doar ca turist, trebuie să o vezi, chiar înainte de fotbal. Nu o vei uita. E o capodoperă divină.

S-a speriat de rucsacul meu

Mă plimbam în jurul ei vrăjit și am ajuns la casa de bilete. "400 de ruble este intrarea", mi-a spus în engleză, din spatele gemulețului, doamna trecută de 60 de ani. Vorbea la microfon. Am vrut să scot portmoneul pentru echivalentul a 5,3 euro și am așezat rucsacul câteva secunde pe micul cadru de lemn. Moment în care femeia a făcut ochii mari și s-a albit la față, privind îngrozită la rucsac. Dintr-o dată, mi-a spus:

- Nu pot să vă dau bilet. Nu puteți intra cu rucsacul acesta mare! 

Inițial, nu am înțeles. După câteva secunde, am realizat. Se speriase de un atentat. I-am explicat de unde vin, i-am arătat ce am înăuntru, dar femeia era încă sub efectul primelor gânduri. 

- Dacă vreți, vorbiți cu domnul de acolo! 

Mi-a arătat un bărbat aflat chiar la intrare. Am fost, am vorbit și totul s-a rezolvat într-un minut. A sunat-o, iar eu am reușit să intru. Cum aveam mingea la mine, am intrat cu ea. 

Unde a ajuns balonul!

Înăuntru, rămâi fără cuvinte: pereții interiori și cupolele sunt acoperite în întregime. Mozaicuri cu scene biblice. Am lăsat geanta camerei foto jos, lângă am pus mingea, și am început să filmez. Când mă întorc, un băiețel marocan în vârstă de 2 ani luase balonul în brațe. L-a aruncat, i-a dat un picior și a început urmărirea. A mai apărut un copil. O fetiță japoneză cam de vârsta lui. 

Tatăl puștiului a vrut să-i ofere mingea fetei, dar băiatul nu voia să o mai dea nimănui. E a lui și doar a lui! Așa că a fugărit-o din nou, până când s-a oprit în brațele cuiva! Cine să fie? Părinții? Nu! Una dintre cele două femei-paznic. Care s-a strâmbat puțin la el în glumă și ne-a spus tuturor să nu-l mai lăsăm să joace fotbal în biserică.

Degeaba. Cine să se înțeleagă cu copilul iubitor de fotbal? Parcă a urmărit să vadă unde las mingea și "subtilizat-o" imediat. A ajuns la picioarele unui bărbat, care s-a speriat, neștiind cine e. 

Salah și Cristiano, în fața bisericii

Pentru micuț, nicio poblemă. A alergat amuzat și a recuperat-o. S-a jucat până când ni s-a mai atras atenția o dată. Atunci, părinții și-au luat în brațe copilul, care încerca să scape din mâinile mamei pentru a fugi după balon, și au ieșit. 
Am ieșit și eu. În fața bisericii, am dat nas în nas cu Mo Salah și Cristiano Ronaldo. "Hei, ce faceți aici?". Normal că nu erau ei, cum ar fi putut să fie? Erau doar doi tineri cu măștile trase pe față. Încă două-trei poze și gata. Am plecat încet, pe lângă canalul Griboedov, cu gândul la băiețelul care a început Mondialul din Rusia. 

 
Fotbal în Catederala din Sankt Peteresburg

VIDEO + FOTO Mingea divină ⚽⚽ Băiețelul care joacă fotbal în cea mai frumoasă catedrală din Sankt Petersburg ---->>> http://bit.ly/2JBOuuB

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 12 Iunie 2018

Citește AICI toate corespondențele din Rusia trimise de jurnalistul GSP Theodor Jumătate

Programul meciurilor de la CM 2018:

Grupa A:
14 iunie, ora 18:00 - Rusia - Arabia Saudita (Moscova, Lujniki)
15 iunie, ora 15:00 - Egipt - Uruguay (Ekaterinburg)
19 iunie, ora 21:00 - Rusia - Egipt (Sankt Petersburg)
20 iunie, ora 18:00 - Uruguay - Arabia Saudita (Rostov-pe-Don)
25 iunie, ora 17:00 - Uruguay - Rusia (Samara)
25 iunie, ora 17:00 - Arabia Saudita - Egipt (Volgograd)

Grupa B:
15 iunie, ora 18:00 - Maroc - Iran (Sankt Petersburg)
15 iunie, ora 21:00 - Portugalia - Spania (Soci)
20 iunie, ora 15:00 - Portugalia - Maroc (Moscova, Lujniki)
20 iunie, ora 21:00 - Iran - Spania (Kazan)
25 iunie, ora 21:00 - Spania - Maroc (Kalinigrad)
25 iunie, ora 21:00 - Iran - Portugalia (Saransk)

Grupa C:
16 iunie, ora 13:00 - Franta - Australia (Kazan)
16 iunie, ora 19:00 - Peru - Danemarca (Saransk)
21 iunie, ora 15:00 - Franta - Peru (Ekaterinburg)
21 iunie, ora 18:00 - Danemarca - Australia (Samara)
26 iunie, ora 17:00 - Danemarca - Franta (Moscova, Lujniki)
26 iunie, ora 17:00 - Australia - Peru (Soci)

Grupa D:
16 iunie, ora 16:00 - Argentina - Islanda (Moscova, Spartak)
16 iunie, ora 22:00 - Croatia - Nigeria (Kalinigrad)
21 iunie, ora 21:00 - Argentina - Croatia (Novgorod)
22 iunie, ora 18:00 - Nigeria - Islanda (Volgograd)
26 iunie, ora 21:00 - Islanda - Croatia (Rostov)
26 iunie, ora 21:00 - Nigeria - Argentina (Sankt Petersburg)

Grupa E:
17 iunie, ora 15:00 - Costa Rica - Serbia (Samara)
17 iunie, ora 21:00 - Brazilia - Elvetia (Rostov)
22 iunie, ora 15:00 - Brazilia - Costa Rica (Sankt Petersburg)
22 iunie, ora 21:00 - Serbia - Elvetia (Kalinigrad)
27 iunie, ora 21:00 - Serbia - Brazilia (Moscova, Spartak)
27 iunie, ora 21:00 - Elvetia - Costa Rica (Novgorod)

Grupa F:
17 iunie, ora 18:00 - Germania - Mexic (Moscova, Lujniki)
18 iunie, ora 15:00 - Suedia - Coreea de Sud (Novgorod)
23 iunie, ora 18:00 - Germania - Suedia (Soci)
23 iunie, ora 21:00 - Coreea de Sud - Mexic (Rostov)
27 iunie, ora 17:00 - Mexic - Suedia (Ekaterinburg)
27 iunie, ora 17:00 - Coreea de Sud - Germania (Kazan)

Grupa G:
18 iunie, ora 18:00 - Belgia - Panama (Soci)
18 iunie, ora 21:00 - Tunisia - Anglia (Volgograd)
23 iunie, ora 15:00 - Belgia - Tunisia (Moscova, Spartak)
24 iunie, ora 15:00 - Anglia - Panama (Novgorod)
28 iunie, ora 21:00 - Anglia - Belgia (Kalinigrad)
28 iunie, ora 21:00 - Panama - Tunisia (Saransk)

Grupa H:
19 iunie, ora 15:00 - Polonia - Senegal (Moscova, Spartak)
19 iunie, ora 18:00 - Columbia - Japonia (Saransk)
24 iunie, ora 18:00 - Japonia - Senegal (Ekaterinburg)
24 iunie, ora 21:00 - Polonia - Columbia (Kazan)
28 iunie, ora 17:00 - Senegal - Columbia (Volgograd)
28 iunie, ora 17:00 - Japonia - Polonia (Samara)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează