Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 01 decembrie 2023 17:53 / Actualizat vineri, 01 decembrie 2023 18:00
Grație victoriei obținute de Ferencvaros joi seara în grupele Conference League, 2-1 cu Cukaricki, Ungaria a depășit România în clasamentul coeficienților UEFA. SuperLiga este acum a 26-a printre campionatele europene.
Cum campionatul României nu a dat nicio echipă în grupele competițiilor europene în acest sezon, coeficientul „tricolor” are de suferit. Seara trecută, România a coborât o poziție în clasamentul UEFA, până pe 26, ca urmare a rezultatului înregistrat de singura echipă maghiară rămasă în competițiile europene, Ferencvaros.
Campioana Ungariei a câștigat meciul cu Cukaricki (Serbia) din grupele Conference League, scor 2-1, cu două goluri înscrise pe final, de Zachariassen în minutul 83, respectiv Pesic în '90+8.
Ungaria a depășit România în clasamentul coeficienților UEFA
Punctele aferente victoriei au propulsat-o pe Ungaria peste România în clasamentul coeficienților. Ambele țări sunt acum la 21.375, acesta fiind totalul pe ultimele 5 sezoane europene.
Pentru maghiari, miza este locul 22, ocupat într-un clasament virtual de Rusia, cu 22.965 puncte. Dacă Ferencvaros se va califica în fazele eliminatorii ale Conference League, Ungaria va avea șanse reale să intre între primele 22 de campionate ale continentului, ceea ce ar trimite campioana țării în turul 2 preliminar al Champions League.
Momentan, campioana Ungariei intră în primul tur, precum se întâmplă și cu formația care triumfă în SuperLiga României. În acest sezon european, Ferencvaros a ieșit din preliminariile Champions League încă din prima rundă, fiind umilită de feroezii de la Klaksvik, 0-3 la general.
2022/2023este cel mai bun sezon european al României în ultimii 5 ani, cu 6.250 de puncte adunate. SuperLiga a dat două echipe în grupele Conference League sezonul trecut, pe CFR Cluj și FCSB