Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea - Publicat sambata, 15 iulie 2023 14:37 / Actualizat sambata, 15 iulie 2023 14:47
CSKA Sofia este adversara celor de la Sepsi în turul 2 preliminar din Conference League. Meciul tur va avea loc pe 27 iulie, returul pe 3 august. Urmează ca UEFA să anunțe orele la care cele două meciuri se vor juca. Dar până atunci, jucătorii sunt cu gândul la „dubla” europeană.
Marius Ștefănescu (24 de ani) a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre „dubla” cu bulgarii de la CSKA și spune că vor avea parte de „un meci foarte greu”. Asta după ce „am văzut că cei de la CSKA au făcut transferuri bune, dar în fotbal niciodată nu se știe. Pornim cu șanse de 50-50”.
Întrebat direct dacă le e teamă de acest debut european, mijlocașul a spus: „Nu cred că este vorba de teamă! Este o echipă bună, pe care trebuie s-o respectăm. Până la urmă și noi suntem o echipă foarte bună și vom vedea la ora jocului”.
Conform caselor de pariuri CSKA e marea favorită a meciului tur, dar Marius știe unde se poate juca această „dublă”. „În primul rând trebuie să obținem un rezultat bun la ei și după aceea la noi, sunt sigur că cu ajutorul suporterilor ne vom califica”, spune acesta.
Sunt sigur că în Sofia ne va aștepta o atmosferă foarte bună și sper să fim pregătiți atât mental, cât și fizic. Din toate punctele de vedere
Marius Ștefănescu, mijlocaș Sepsi
20,92 de milioane de euroeste cota de piață a celor de la CSKA Sofia. Cel mai bine cotat jucător fiind mijlocașul norvegian de 27 de ani Jonathan Lindseth, 1,5 milioane de euro
„Cred că de la meciul cu Rapid am avut multe de învățat”
Portarul Roland Niczuly, unul dintre cei mai buni și constanți jucători ai lui Sepsi a analizat și el meciul pentru GSP.RO.
„Va fi o dublă dificilă, mai ales că au pierdut campionatul la doar un punct contra lui Ludogoreț. Nici nu mai știu de câte ori sunt campioni... Dar foarte puternici, iar CSKA a luptat de la egal la egal cu ei.
Ne va aștepta o dublă foarte dificilă, va trebui să fim foarte pregătiți. Cred că de la meciul cu Rapid am avut multe de învățat. Atât ca joc, dar și ca suporteri, pentru că și la Sofia o să fie o atmosferă incendiară”, a spus Roland în exclusivitate.
Întrebat dacă CSKA este un adversar dificil pentru orice echipă din România ținând cont de sumele investite pe transferuri, portarul de 27 de ani a răspuns: „O adversară puternică, dar nu imposibilă. Trebuie să ne jucăm șansa, plecăm de la 50-50.
Vom vedea după cele două meciuri cine va merge mai departe. Noi ne dorim această calificare, ne vom pregăti foarte bine! Pentru noi sunt importante și meciurile din campionat pentru realizarea obiectivelor interne”.
2,25 este cotacaselor de pariuri pentru ca Sepsi să se califice în urma „dublei” cu CSKA Sofia. Bulgarii au primit cota de 1,65 pentru accederea în turul superior al Conference League
Sepsi vs CSKA Sofia în turul 2 preliminar din Conference League
Singura dintre cele 3 formații românești care nu a avut statutul de cap de serie la tragerea la sorți a fost câștigătoarea Cupei, Sepsi. Covăsnenii vor înfrunta astfel un adversar dificil, pe CSKA Sofia, locul 2 în precedentul sezon de campionat din Bulgaria.
Au fost la un pas să cucerească titlul, al 32-lea din istorie, însă a trecut linia de finiș la un punct sub campioana Ludogoreț. Decisiv în deznodământul sezonului a fost meciul direct dintre cele două formații, jucat cu 3 etape înainte de final și câștigat de Ludogoreț, 1-0.