Articol de GSP - Publicat marti, 25 octombrie 2022 18:13 / Actualizat marti, 25 octombrie 2022 18:54
Vești proaste pentru Anderlecht înainte de meciul cu FCSB, din grupele Conference League. Zeno Debast (19 ani), fundașul central belgian, este accidentat și a devenit incert pentru meciul cu echipa lui Nicolae Dică.
- Anderlecht - FCSB se joacă joi, de la ora 19:45. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Pro Arena
Debast a suferit o accidentare la meciul dintre Anderlecht și Standard, întrerupt la scorul de 3-1 pentru echipa lui Denis Drăguș.
Debast, incert pentru meciul Anderlecht - FCSB
Debast, jucătorul de la Anderlecht remarcat de Mihai Stoica, a suferit o accidentare la gleznă în meciul de campionat cu Standard, potrivit Anderlecht Online. El a fost schimbat la pauză.
Potrivit informațiilor din Belgia, accidentarea lui Debast nu este gravă, dar fundașul central este incert pentru partida de joi. În meciul din tur, stoperul a fost integralist.
Mihai Stoica, impresionat de Debast: „Va fi un mare jucător”
„Fac și eu ca Mitică Corleone: ascultați la mine ce vă spun: Debast va fi un mare jucător! Pe modelul Dendoncker sau Tielemans. Oamenii chiar scot fotbaliști, belgienii chiar sunt buni fotbaliști”, spunea MM Stoica la Orange Sport, după FCSB - Anderlecht 0-0, în tur.
Debast are și două meciuri pentru naționala Belgiei, pentru care a debutat în septembrie 2022. A fost integralist în meciurile cu Olanda, scor 0-1, și Țara Galilor, scor 2-1.
Citește și:
Strategia lui Becali „l-a băgat în ceață” pe Victor Pițurcă: „Ce înseamnă asta? Cum adică?”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”