Articol de GSP - Publicat luni, 06 iunie 2011 00:00 / Actualizat luni, 06 iunie 2011 17:14
UEFA ţine la proiectul prin care vrea să prezinte lumii stadiul pregătirilor pentru Euro 2012, turneu care va avea loc peste fix un an în Ucraina şi Polonia. Din România, forul european a invitat Gazeta Sporturilor. Cel mai important ziar de sport din România şi-a plătit costurile deplasării, iar Maria Andrieş ne va ţine la curent pe întreaga durată a acestei săptămîni cu toate informaţiile de la cele opt arene pe care se vor disputa meciurile turneului final. Euro la care România a început din nou să spere după victoria cu 3-0 împotriva Bosniei.
Îl botează, nu-l botează
Stadionul din Lvov nu are încă nume. Primăria s-a hotărît să organizeze un brainstorming public, în urma căruia să se liciteze pentru denumirea arenei. A fost propus titlul de "Lemberg Arena", după numele germanic al oraşului. Dar pogromurile şi deportările în lagărele naziste au lăsat urme adînci aici şi s-a renunţat la Lemberg şi s-a optat pentru titlul provizoriu de Lvov Arena.
Oficialităţile oraşului au de unde alege, pentru că în aproape opt secole de existenţă, Lvov a avut mai multe nume: de la Lev, după numele unui prinţ polonez, la Banderastadt, cum l-au chemat în derîdere sovieticii, după Stepan Bandera, un fost lider naţionalist ucrainean.
Minunea oraşului
Construit din temelii, după exigenţele UEFA, stadionul din Lvov are 33.788 de locuri pentru spectatori, toate acoperite. Scaunele sînt aranjate astfel încît să vezi meciul la fel de oriunde din tribune. Acoperişul stadionului va fi transparent, din motive de luminozitate. Iar nivelurile arenei sînt despărţite de o promenadă, unde fanii se pot relaxa în pauza meciului. Primăria vrea să transforme Lvov Arena într-un fel de inimă a oraşului. Clubul local, Karpati, nu-şi permite întreţinerea stadionului, aşa că va împărţi folosirea arenei cu încă o echipă.
"Tricolori", beţi cafea?
În cazul în care "tricolorii" se califică la Euro şi ar juca la Lvov, e posibil ca oraşul să nu fie exact pe gustul lor. Deoarece are un adevărat cult al cafelei, au cafenele la fiecare colţ de stradă şi un festival al cafelei în fiecare vară. Se spune că fiecare lvovian bea cel puţin o ceaşcă de cafea pe zi. Asta nu înseamnă că nu bea şi altceva, însă cafeaua reprezintă tradiţia comună a celor cinci etnii din oraş.
Cafeaua şi "chokolyada".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”