“Felicitări, România! Sînteţi în «sferturi»”

Antrenorul care a cucerit cu Franţa titlul mondial în ‘98 crede că Olanda nu va încurca România.

Albit complet, cu un cioc a la D’Artagnan şi cu căştile de comentator al Canal Plus, mari cît jumătate de cap, Aimé Ja­c­quet a luat loc pe ultimul rînd al tri­bunei presei. Are ceva din aerul lui Emil Constantinescu, dar pe el acum l-ar vota întreaga Franţă. E sin­gurul antrenor campion mon­dial, creator al unei generaţii ce pare să-şi fi dat obştescul sfîrşit toc­mai la finalul meciului co­mentat de el: Olanda - Franţa 4-1.

Monsieur Jacquet n-are nimic din ferocitatea celui care s-a luat la harţă cu presa în 1998, motiv pen­tru care numele său nu apare nici măcar în L’Equipe-ul din istorica zi de 12 iulie 1998, ziua marii victorii, 3-0, din finala cu Brazilia. E ex­trem de volubil cu tinerii jurnalişti care-i ro­iesc pe lîngă pupitru. Se scu­ză îna­inte de partidă că nu poa­te vorbi, pentru că se pregăteşte de co­men­tariu, asist cum îşi trece e­chi­pele pe foaie şi înconjoară jucătorii cu di­verse culori şi primesc asi­gu­rarea unui dialog “apres le match”.

La pauză e 1-0 pentru Olanda şi Jacquet gesticulează într-un dia­log cu alt monstru sacru, ve­ne­rabilul Guy Roux. Îl ştiţi, bătrînelul acela care a stat vreo trei decenii pe banca unei singure echipe, AJ Auxerre. Îmi e ruşine de gest, dar trag cu urechea. “N-avem pic de prospeţime. Nu-i posibil ca după un sezon atît de obositor pentru ai noştri, cu trei finale în care au fost implicaţi mulţi jucători, să mai joci şi trei amicale într-o săptămînă”, spune Jacquet, iar Roux îl confirmă.

Franţa pierde cu 4-1. Mă prezint la postul de comentator. Jacquet îşi scoate căştile şi mă întreabă de unde sînt.

– Din România.
– AAA!! Nos amis. Felicitări, v-aţi calificat!

– Mai e un meci, domnule Jacquet...
– Da, dar cu o echipă deja cali­ficată, care-şi va odihni mulţi dintre jucători. Iar echipa voastră, cha­peau bas!, jos pălăria!, a jucat cu Ita­lia un fotbal de mare nivel, mult mai bun decît a făcut-o cu noi.

– Adică, nu mai daţi nici o şansă Franţei.
– Ce interes ar avea Olanda să transpire?

– Onestitatea.
– În fotbal, ce e aia? Vă spun că şi eu, dacă aş fi în locul lor, aş gîndi la fel. De ce să calific mai departe Franţa sau Italia, pe care să le pot întîlni în semifinală, şi să nu le elimin din grupe pe amîn­două?

– Pentru că le-ai bătut pe amîndouă, în vreme ce României n-ai putut să-i dai nici un gol în preliminarii.
– Da, dar în fotbalul mare, cu mici excepţii, trofeele sînt cîştigate de echipele mari. Franţa şi Italia şi-au cîştigat acest statut şi olandezii de-aia se tem mai mult de noi decît de voi.

– C’est fair-play?
– Non, c’est la vie.

3 meciuri a jucat Franţa, sub conducerea lui Jacquet, împotriva României. Bilanţ: două victorii, o remiză

“Aş pierde jocul cu România”
Tehnicianul francez al lui Arsenal, Arsene Wenger (foto), a declarat că, dacă ar fi în locul Olandei, ar fi tentat să-i lase pe “tricolori” să învingă. “Aş minţi dacă aş spune că nu aş lăsa România să învingă. Dar o asemenea decizie te poate costa respectul propriilor jucători”, a spus Wenger, care a făcut referire şi la jocul Franţei: “Apărarea este experimentată şi, implict, mai în vîrstă. Se simte absenţa lui Zidane, căruia îi era pasată mingea de fiecare dată cînd băieţii se aflau în dificultate”.