Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 iunie 2016 00:00
Plouă mărunt la Paris. Ne strângem bagajele şi chemăm un taxi care să ne ducă la aeroport. Din hotel iese un cuplu la peste 50 de ani. Şi el şi ea cu tricourile Irlandei de Nord pe ei. Fără umbrelă, în mânecă scurtă, deşi afară nu sunt mai mult de 15-16 grade.
Pleacă deja spre stadion. Au meci. Cu Germania. "Un Euro trebuie trăit şi savurat, nu doar bifat ca participare, de-asta plecăm atât de devreme la stadion". Vorbele lor sunt completate de ştirile care curg pe Iphone: "Selecţionerul Ucrainei a anunţat că demisionează după meciul cu Polonia din cauza rezultatelor dezastruoase... Cel al Rusiei la fel".
Cauţi aşa ceva şi despre cel al României, dar nu găseşti nimic. Românii au venit primii la Paris şi tot primii au şi plecat. Ne vor urma şi alţii, numai că unii au şi demnitatea de a-şi asuma eşecul. Nouă ni se spune să fim mulţumiţi că am participat sau că eşecul e cauzat de primii 24 de ani de după Revoluţie.
Terasele Parisului sunt pline şi la prima oră cu suporteri. Amestecaţi, englezi, nemţi, nord-irlandezi, vezi chiar şi unguri, iar tricourile roşii ale albanezilor continuă să coloreze capitala Franței. Românii nu mai sunt. Deloc, deloc. Poate că există pe undeva o explicaţie că nu ştim să trăim şi să ne bucurăm de un Euro aşa cum o face, de exemplu, acel cuplu venit tocmai de la Belfast.
Am fost învăţaţi să fim mereu jos şi să ne mulţumim cu lucruri mici. Dacă Boloni ne spune că n-avem c...e precum unguriii şi albanezii, iar Hagi ne repetă obsesiv că noi, ca români, nu trebuie să ne simţim niciodată inferiori francezilor, italienilor, spaniolilor sau nemţilor, atunci ne uităm urât la ei, îi considerăm nebuni.
În schimb, continuăm să mergem pe mâna unor oameni cărora nu doar că nu le place fotbalul, dar au venit în Franţa pentru că aşa era stabilit. Şi s-au uitat la meciuri fiindcă aşa cerea protocolul. Şi veneau la antrenamentele "naţionalei" fiindcă doar atunci puteau fi filmaţi şi prezentaţi. Iar când a fost nevoie de explicaţii, nici cursurile SNSPA-ului nu i-au mai ajutat la nimic.
Chiar e frustrant să mergi din Paris spre aeroport şi să vezi fanii altor "naţionale" cântând, scoţând fularele sau pur şi simplu plimbându-se în tricoul ţării lor. Iar noi să plecăm acasă într-un mod atât de umilitor!
Dar, până la urmă, cred că aşa e mai corect. Ca terasele Parisului, ale superbului Lyon şi ale celorlalte oraşe să rămână ale oamenilor cărora li se transmite că un Euro se joacă şi se trăieşte. Nu ale celor care sunt chemaţi, dezamăgiţi, după care şi certaţi că au îndrăznit să creadă că nu e suficient doar să ne prezentăm în Franţa.
Parisul ne trimite acasă cu stropi mici de ploaie şi mulţi nori negri. Norii ar trebui să-i luăm cu noi la Bucureşti, poate, poate, cândva, vor produce o furtună şi ne vom trezi. Măcar să gândim ca alţii, dacă nu suntem în stare să jucăm ca ei. Măcar să ne bucurăm de un Euro, dacă nu ştim să-l abordăm.
Până atunci însă, revenim la îmbâcseala noastră, iar stropii de ploaie îi lăsăm pe Champs Elysee, unde, în ciuda lor, fanii "naţionalelor" care se simt respectaţi că au venit la un Euro au timp să savureze parfumul unui pahar cu vin.
Avionul se ridică de pe pistă şi Parisul devine tot mai mic, dar parcă undeva, acolo jos, încă văd două tricouri verzi, pe doi oameni trecuţi de 50 de ani, care merg cu capul sus spre stadion şi care nu poartă pe umeri povara "naţionalei" ţării lor.
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
