Articol de Daniel Scorpie, Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 12 iunie 2016 00:00
Chris Coleman l-a scos ”din mânecă” în final pe Robson-Kanu. Iar atacantul lui Reading i-a adus victoria.
În 2006, Gareth Bale devenea cel mai tânăr marcator din istoria Țării Galilor. Ați ghicit, într-un meci contra Slovaciei, care s-a dovedit și ieri un adversar generos cu atacantul Realului.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Mari emoții, mai întâi, la poarta cealaltă. Napoletanul Hamsik a trecut ca prin brânză prin jumătatea galeză, a plasat balonul pe lângă portarul Ward, însă Davies a respins de pe linie!
Abia apoi a venit rândul lui Bale: "directă" de la 20 de metri, Kozacik s-a plasat prost, iar vedeta alb-roșiilor l-a executat (1-0). Exact ca acum 10 ani! În minutul 10 și tot dintr-o lovitură liberă. Golul le-a dat curaj galezilor, iar Bale a mai ratat o oportunitate la reluare.
Replica slovacilor? A venit odată cu introducerea inspirată a lui Duda. Care, servit de incisivul Mak, a trimis în stânga portarului: 1-1.
Dar și Chris Coleman, în partea cealaltă, a avut un as în mânecă: Robson-Kanu. În minutul 71 a intrat, în minutul 81 a marcat: 2-1. Scor final.
2din ultimele 174 de goluri marcate la Euro au venit din lovituri libere directe. Precedenta reușită îi aparținea lui Pirlo (14 iunie 2012)
52de secunde trecuseră de la intrarea în teren când Duda a egalat pentru slovaci
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!