Articol de Bogdan Sorocan (video) - Publicat marti, 08 iunie 2021 13:23 / Actualizat marti, 08 iunie 2021 13:39
EURO 2020 va debuta pe 11 iunie, dar Bucureștiul pare că nu e pregătit să organizeze turneul final în cele mai bune condiții.
Nu doar toaletele publice sunt o problemă în capitala României înainte de turneul final al Campionatului European. Disputa dintre Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, și firma de salubrizare lasă o zonă centrală a capitalei plină de gunoaie, cu doar câteva zile înainte de primele meciuri de la EURO.
Austria - Macedonia, programat pe 13 iunie, va fi primul meci organizat de București de la EURO, dar situația în capitală nu este tocmai roz.
Deși au existat promisiuni pentru reglementarea situației, doar ce-i la suprafață a mai fost „coafat". În spate, pe străzile adiacente, în continuare sunt munți de gunoaie, iar fanii care vor sosi la București vor avea o mare surpriza neplăcută.
VIDEO Disputa dintre Primăria Sectorului 1 și firma de salubrizare lasă o zonă centrală plină de gunoaie
„S-a curățat acolo (n.-r străzile principale) ca să vadă televiziunile și străinii, iar aici, pe străzile mai mici, nu s-a luat absolut nimic. Am mai luat noi și am mai dus în locurile de unde se ridică gunoiul, așa, în limita bunului simț. Nu mai puteam! Nu vreți să știți ce de muște sunt aici, ce miros e.
Cred că celor care vor veni la meciuri le va fi scârbă să ia masa pe la noi, o să creadă că suntem murdari”, a spus un locatar din Sectorul 1.
Ce meciuri vor la București la EURO 2020:
- Duminică, 13 iunie 2021 – Austria vs Macedonia de Nord (19:00)
- Joi, 17 iunie 2021 – Grupa C: Ucraina vs Macedonia de Nord (16:00)
- Luni, 21 iunie 2021 – Grupa C: Ucraina vs Austria (19:00)
- Luni, 28 iunie 2021 – Optime de finală: 1F vs 3A/B/C (22:00)
București, încasări mai mici cu 10 milioane de euro
Platforma Pitchinvasion a făcut un studiu asupra impactului pe care restricțiile impuse de pandemie le vor avea asupra veniturilor orașelor care organizează partide la EURO 2020.
Capitala României va găzdui patru meciuri la turneul final, trei în grupe și o optime de finală, iar pe Arena Națională vor putea asista doar 13.500 de fani (25% din capacitate). Astfel, vor fi mai puțini suporteri care vor veni în București, iar sumele cheltuite de aceștia vor scădea. În urma studiului a reieșit că Bucureștiul va încasa doar 3,55 milioane de euro în timpull EURO, cu 10,6 mai puțin decât în mod normal.
3.549.555 de euroar urma să cheltuiască acum fanii în București