Steve Clarke, omul care a redat speranțele Scoției » Portretul antrenorului care e gata să facă surpriza la EURO 2020

• Traducere și adaptare
• Sursa: The Guardian

Scoția e în fața unui meci mare. După 0-0 în derby-ul britanic cu Anglia, se poate califica în "optimi" în premieră absolută la Euro sau Mondial dacă învinge Croația astăzi (ar avea 4 puncte). Cu Steve Clarke selecționer.

Steve Clarke le-a oferit scoțienilor o „națională” în care pot crede

Firea discretă a lui Steve înseamnă că nu îl vei auzi niciodată strigând despre cât de multe are în comun cu aceia care îl privesc acum drept un salvator. Întreabă-l pe bărbatul de 57 de ani despre istoricul naționalei sale și va adăuga și mai mult farmec pe o scenă deja anticipată cu nerăbdare.

Euro 2020 marchează sfârșitul unei lungi așteptări pentru scoțieni: 23 de ani în care nu au participat la niciun turneu final și 10 campanii de calificare ratate. Cel care le-a oferit o echipă în care pot crede din nou, Clarke ar merita, probabil, să i se așeze petale de trandafiri la picioare - sau echivalentul acestui gest în fotbal.

Poziția în care se află Scoția este, de fapt, familiară. În 1974, a jucat la Cupa Mondială, în Germania de Vest, după ce nu mai evoluase la competiții importante timp de 16 ani. 11974?" întreabă Clarke. 1Echipa lui Willie Ormond. Joe Jordan a înscris golul care ne-a calificat, împotriva Cehoslovaciei".

„Eram un puști, eram la «Hampden» în acea noapte, cu tatăl și fratele meu. Nu-mi amintesc multe, dar asta fiindcă nu prea puteam vedea multe. Eram undeva în mijlocul tribunei din nordul stadionului și nu puteam vedea meciul. Eram un puști, stăteam înghesuit acolo. Dar știu că am fost acolo și îmi amintesc golul".

23 de meciuriare Steve Clarke ca selecționer al Scoției: 9 victorii, 7 egaluri, 7 înfrângeri

„Asta făcea toată lumea. Mergeai să vezi Scoția jucând"

Nu e de mirare că vederea lui Clarke era obstrucționată. Oficial, la 26 septembrie 1973 au fost pe stadion 95.786 de oameni. 

„La 10 ani, cam asta e vârsta la care fotbalul începe să pună stăpânire pe tine", spune Clarke, „eram o familie a fotbalului. Ne-am dus la acea partidă fiindcă tata a spus că mergem. Și asta făcea toată lumea pe vremea aia. Mergeai să vezi Scoția jucând. Și de mai multe ori, am fost în acea tribună din nord, nevăzând prea multe".

Clarke își amintește și mai puțin despre Cupa Mondială în sine, în afară de faptul că Scoția nu a învins Zair cu suficient de multe goluri, ceea ce a prelungit o secetă care a durat până în zilele noastre. Scoția nu a trecut niciodată de faza grupelor la un turneu final.

I-a dispărut fratele mai mic după meci

În 1981, tânărului Clarke, în vârstă de 18 ani, i se părea mai ușor să vadă un meci de pe acoperișuri. Din cauza unor comportamente grosolane ale unor fani, suporterii scoțieni nu au avut acces pe „Wembley", unde Scoția a învins-o pe Anglia cu 1-0, mulțumită unui penalty bătut de John Robertson. Totuși, mii de oameni s-au dus la Londra, inclusiv Clarke și fratele lui mai mic, Michael.

„Intrai, pur și simplu, în blugi și tricou. Sora mea locuia în Londra la vremea aceea, soțul ei era în poliția metropolitană. Chiar dacă eram interziși, am reușit să facem rost de bilete prin el. Mi-amintesc jocul, dar țin minte și mai bine că l-am pierdut pe fratele meu mai mic după meci. Nu era transport public înspre și dinspre «Wembley», așa că toată lumea mergea mile și mile pe jos. Sora mea era în nordul Londrei, așa că am încercat să ne ducem înapoi la ea. 

Cineva s-a oprit și ne-a oferit să ne ia cu mașină. Fratele meu mai mic și încă cineva au sărit repede în autoturism. Potrivit surorii mele, urma să nu-l mai vedem niciodată, dar a apărut până la urmă". Clarke zâmbește: „Nu ar fi fost o poveste așa bună dacă fratele meu mai mic nu mai apărea".

Vineri, întoarcerea lui Clarke pe «Wembley» a marcat al doilea din cele 3 meciuri ale grupei D pentru Scoția. Și s-a încheiat neașteptat de bine pentru echipa lui. 0-0. Și putea învinge.

Șovinismul și bătăile pe piept au fost mereu fundalul în care au avut loc întâlnirile dintre Anglia și Scoția, dar lui Clarke i s-a părut ușor să se detașeze de toate astea. Până la urmă, el și-a petrecut aproape toată cariera în Anglia. Și încă locuiește acolo: "Băieții mei sunt englezi. Nepoții mei sunt englezi. Înțeleg rivalitatea, mă bucur de rivalitate, nu mă înțelege greșit. E frumos să fii parte dintr-un meci istoric".

Scoția, în grupă cu 2 din cele mai bune 4 naționale ale lumii

„Duceam niște gunoi la reciclat zilele trecute și tipul care se asigura că respectăm regulile acolo era un scoțian. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Mulțumesc foarte mult!". Și asta se întâmplă la mult timp după ce ne-am calificat! E drăguț că am făcut atât de mulți oameni fericiți. Și sper să îi putem face și mai fericiți".

Actul de echilibristică al lui Clarke e dificil. Trebuie să pună în balanță bucuria generală de a fi ajuns din nou în prima linie a fotbalului internațional cu încrederea că echipa lui mai poate face istorie și mai departe. Fostul apărător al lui Chelsea nu vrea să-și lase jucătorii să se odihnească.

Pe de altă parte, „Dacă te uiți la grupa noastră, două din echipe au fost printre primele patru la Cupa Mondială", spune Clarke referindu-se la Anglia și Croația. „Dar cred că și noi suntem o formație care s-a coagulat, a crescut și devenim mai buni împreună".

„Nu știu de mentalitatea de outsider, trebuie să credem că putem să reușim ceva în această fază. O realizare ar fi să trecem de grupe. Cred că putem face asta? Da, cu puțin noroc!", e optimist Clarke, avertizându-i pe jucătorii săi:  „Să fie mândri de această participare la Euro. Însă trebuie și să fim conștienți că nu mai putem lăsa să treacă 20 de ani până se va întâmpla din nou!"

39,1 la sutăeste procentul succeselor lui Clarke cu naționala scoțiană

VIDEO Anghel Iordănescu: „Sunt convins că echipa României ar fi avut o prestație bună la EURO!”

Citește mai multe știri despre EURO 2020: 

Realitatea dureroasă: România nu avea ce căuta la EURO

Imaginile de senzație nesurprinse de camerele TV în Finlanda-Belgia: reclamă la o criptomonedă din partea unei fane care „a invadat” terenul