INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  FRANȚA

Un campion mondial comentează întoarcerea lui Benzema la naționala Franței: „Nu sunt doi imbecili”

Franța e fericită că s-a întors Karim Benzema, foto: Imago
Franța e fericită că s-a întors Karim Benzema, foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 19 mai 2021 12:03 / Actualizat miercuri, 19 mai 2021 13:33

Karim Benzema, din nou în albastru, după cinci ani și jumătate. Special pentru Euro. Christophe Dugarry se bucură că atacantul lui Real Madrid și selecționerul Deschamps s-au împăcat

Franța e fericită că s-a întors Karim Benzema. După cinci ani și jumătate, Didier Deschamps l-a iertat, a uitat de „scandalul Valbuena", vârful lui Real fiind așteptat de un proces la tribunal, acuzat de complicitate la tentativă de șantaj, selecționerul a trecut și peste aluziile de rasism ale jucătorului. 

„Lui Deschamps nu-i pasă de imagine. Vrea doar ca Franța să cucerească Euro", a spus la RMC Sport Eric Di Meco, fostul său coechipier de la Marseille, câștigătoarea Champions în 1993. DD l-a inclus în lotul de 26, simțind că forma fantastică a fotbalistului îi va ajuta pe "les bleus".

„După purgatoriu, Karim Benzema și-a ispășit pedeapsa"

„E un atacant uriaș, probabil cel mai valoros la ora actuală pe planeta fotbal. După peste cinci ani de purgatoriu, și-a ispășit pedeapsa și găsesc legitimă convocarea lui", l-a susținut și Emmanuel Petit, campion mondial și continental, în studioul BFMTV. 

Iar Christophe Dugarry, coleg cu Petit la succesele din 1998 și 2000, a apreciat poziția amândurora: „Sunt bucuros că nu a fost un conflict între doi imbecili. Numai imbecilii nu-și schimbă părerea. Timpul a trecut, ei au discutat... Sunt mulțumit pentru fani, pentru echipa Franței, pentru jucătorii care vor avea în mijlocul lor un cvadruplu câștigător de Liga Campionilor".

Deschamps: „M-am văzut cu Karim, am vorbit foarte mult"

Deschamps a comentat întregul tablou. „De ce Benzema acum? Nu am capacitatea, nimeni nu o are, de a da timpul înapoi și de a modifica lucrurile. Nu contează decât astăzi și mâine", a declarat tehnicianul în vârstă dee 52 de ani, din 2012 la "cocoșii galici". 

„M-am văzut cu Karim, am vorbit foarte mult. A urmat o lungă meditație înainte de a lua această decizie. Nu voi dezvălui niciun cuvânt din discuția noastră, ne privește doar pe noi. Eu îi simțeam nevoia. Și el". A adăugat că "nu e prima oară când mă confrunt cu situații dificile și întotdeauna am lăsat în spate orgoliul meu. Reprezentativa Franței nu-mi aparține, deși realizez cât de importantă este responsabilitatea pe care o am”.

„Benzema nu e prost. Nu sunt toți prieteni"

Selecționerul nu a ascuns că l-ar fi chemat pe Benzema și dacă lotul era de 23 de jucători, nu de 26. „E ofensator să gândești că el nu ar fi avut loc printre primii 23. E Karim Benzema. Nu vreau să fac o ierarhie, dar sigur el ar fi fost acolo oricum".

Întrebat dacă i-a consultat și pe jucătorii săi despre planul de a-l readuce pe KB9, DD a răspuns: „Nu. Nu e rolul lor. Nu am niciun motiv de îngrijorare. Karim nu e prost, e un tip chiar inteligent. Vine într-un vestiar cu un trecut, cu repere. Nu sunt toți prieteni, dar ambianța e bună".

Un campion mondial comentează întoarcerea lui Benzema la naționala Franței: „Nu sunt doi imbecili”
Benzema, alături de Didier Deschamps, foto: Imago

„Sunt atât de mândru"

Benzema a reacționat și el. După oficializarea grupului de 26 pentru Euro, atacantul lui Real a comentat pe Twitter: „Sunt atât de mândru să revin în echipa Franței, de încrederea care mi se oferă. Le mulțumesc familiei, prietenilor, clubului meu și tuturor celor ce m-au susținut mereu". Pentru Karim, e o veste formidabilă. La 33 de ani, poate câștiga un trofeu și cu naționala.

Nu am afirmat niciodată că nu recunosc calitatea și nivelul lui Karim. Dar absența lui nu ne-a împiedicat să avem rezultate foarte bune. Sunt finaliștii Euro și campionii lumii. Fără el și fără alți jucători 
- Didier Deschamps, selecționer Franța

Benzema s-a maturizat, e mai liniștit, s-au schimbat unele lucruri, fără îndoială. La club, în viața sa. Ce am făcut la 20 de ani nu mai facem la 25. Și ce am făcut la 25 nu mai facem la 30
- Didier Deschamps, selecționer Franța

19va fi numărul lui Karim Benzema la Euro; 9 îi aparține lui Giroud, iar 10 lui Mbappé

27 de goluria marcat atacantul de 33 de ani la naționala Franței; are 81 de selecții

Ce atac are Franța acum! 

„Așteptăm toți cu nerăbdare să-i vedem jucând pe Mbappé și Griezmann cu Benzema", spune Dugarry. Și, foarte probabil, Deschamps va începe cu toți trei în față. Posibil într-un sistem 4-2-3-1, cu Coman, Griezmann și Mbappé în spatele lui Karim. Kylian a postat imediat pe Twitter: „KB x KM". Și multe emoticoane care reprezintă focul. Un duet incendiar. A și făcut un fotomontaj. Cu el și Benzema salutându-se după un gol în echipamentul Franței. Ei nu au jucat niciodată împreună.

Roxana Mărăcineanu: „Sunt foarte fericită"

Roxana Mărăcineanu, ministrul delegat al sportului în guvernul premierului Jean Castex, a comentat pe Twitter: "Sunt foarte fericită să-l revăd pe Karim Benzema în echipa Franței. Va fi, sunt sigură, un atu suplimentar pentru ca naționala să strălucească la Euro".

Citește și: 

Patronul lui AEK Atena a spus totul despre Răzvan Lucescu: „Am vorbit cu el, sunt fanul lui. Mi-a cerut 1,3 milioane”

Alex Maxim, aproape de un supertransfer! E dorit de o proaspătă campioană din Europa

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (2)
polistul68
polistul68  •  19 Mai 2021, 16:23

E parerea ta..clar Lewa e un super atacant...doar ca, benzema e mai complet....Francezul isi face si singur faze, nu depinde doar de echipa...Lewa are nevoie de mingi bune de la colegi.

cip1978
cip1978  •  19 Mai 2021, 13:51

La ora actuală, cel mai bun atacant central din lume e Robert Lewandowski.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează