INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  SPANIA

SPECIAL Desființat de presă la primul eșec, iar acum e pe cale să devină Rege: „Le-am spus jucătorilor că acesta este drumul”. Povestea incredibilă a lui Luis de la Fuente, un selecționer atipic!

Luis de la Fuente și-a calculat bine fiecare mișcare la Euro 2024 / Foto: Imago +24   FOTO
Luis de la Fuente și-a calculat bine fiecare mișcare la Euro 2024 / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 13 iulie 2024 10:55 / Actualizat sambata, 13 iulie 2024 10:56

Luis de la Fuente (63 de ani), selecționerul Spaniei, deține recordul de 6 victorii legate la Euro și cel mai mare procentaj de succese al unui antrenor al „Furiei Roja” ♦ În martie 2023, era ținta criticilor, după 0-2 în Scoția în preliminariile Euro ♦ De la „Naufragiu” și „Care-i planul?” s-a ajuns la „Super Spania în finală!”, „Fantastici, fericiti, finaliști!” și „Lamine Final!” ♦ Noul Del Bosque se află la un pas de titlul continental, de care-l mai desparte doar duelul cu Anglia!

După o secetă de 12 ani, în care la ultimele cinci turnee finale de Euro și Mondial n-a reușit decât o semifinală, pierdută în 2021 contra Italiei la loviturile de departajare (1-1, 2-4), naționala Spaniei este pregătită să triumfe duminică în Berlin. Și să obțină cel de-al patrulea titlu continental din palmares după 1964, 2008, 2012, depășind recordul Germaniei, pe care a bătut-o în „sferturi".

Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
+19 FOTO

Împotriva Angliei ar putea bifa a 20-a victorie!

Ceea ce n-a mai putut nimeni de la Vicente del Bosque (campion mondial și european în interval de doi ani!) e aproape să facă selecționerul Luis de la Fuente.

Antrenorul, născut în orașul vestit pentru vinul său și unde s-a folosit primul semafor din Spania, nu vrea să prindă „roșul" chiar pe Olympiastadion, după ce a mărșăluit doar pe culoarea verde la Euro 2024. Șase victorii din tot atâtea posibile, cum n-a izbutit niciun antrenor în istoria competiției continentale, cu trei campioane mondiale eliminate pe drum.

Dublu campion european la naționalele U19 și U21

„Furia Roja" a ajuns la opt victorii consecutive sub comanda succesorului lui Luis Enrique, iar singurele eșecuri au fost 0-1, într-un amical cu Columbia (care ne-a învins și pe noi în 2024, 3-2), și 0-2, cu Scoția în preliminarii. Șase partide cu minimum patru goluri marcate în era LdlF, recordul fiind acel 7-1 la Tbilisi, cu revelația Euro 2024.

Desființat de presă la primul eșec, iar acum e pe cale să devină Rege: „Le-am spus jucătorilor că acesta este drumul”. Povestea incredibilă a lui Luis de la Fuente, un selecționer atipic!
Luis de la Fuente, gata să sărbătorească calificarea Spaniei în finala Euro 2024 / Foto: Imago

Medie de aproape trei goluri înscrise în 22 de partide trecute de când fostul președinte al RFEF, Luis Rubiales, numea în decembrie 2022 un tehnician afirmat la U19 și U21! Și care în 86 de jocuri bifate ca selecționer la juniorii și la "tineretul" ibericilor reușea să câștige titlul continental în 2015 și 2019.

Aproape 300 de meciuri la echipe din Segunda B!

Fost fundaș stânga, cuceritor a patru trofee cu Bilbao acum patru decenii, nu era recomandat de vreo performanță la seniori ca antrenor, activând maximum la nivelul ligii a treia „preț" de aproape 300 de meciuri (cine-a auzit de Portugalete și Aurrera?), De la Fuente a reprezentat pariul federației spaniole (ori unica variantă la îndemână, mai ales că era și ieftin?).

1,25milioane de euro câștigă anual Luis de la Fuente ca selecționer al Spaniei. E pe locul al 13-lea din 24 de echipe de la Euro 2024. Rivalul din marea finală, Gareth Southgate, are 5,8 milioane salariu, cel mai mare!

Un pariu ce părea o nebunie e pe punctul să fie „cash-out"! Mai e doar un obstacol, o forță pe care nu a mai testat-o la un turneu final de la Euro 1996.

Marca: „Luis de la Fuente și cei 12 apostoli ai săi"!

Dar haideți să vedem cele 12 repere importante în mandatul lui LdlF, ce mai mult ca sigur nu se va încheia până după CM 2026:

--» a folosit 53 de jucători de la 1 ianuarie 2023 în 22 de partide, iar la Euro 2024, 25 din lotul de 26. Numai al treilea portar, Alex Remiro, n-a intrat deloc în teren;

--» a debutat 12 jucători, dintre care trei într-o singură partidă, stabilind un record pentru un selecționer al Spanie, contra Scoției (2-0), Fran García, Bryan Zaragoza și Oihan Sancet;

--» 12 jucători cu minimum 12 meciuri cu de la Fuente (nouă din aceștia, oameni de bază la Euro 2024). Cel mai rulat e Alvaro Morata (18) și are și cele mai mule goluri (7). „Cei 12 apostoli", i-a numit ieri Marca. Dintre titularii Furiei Roja, numai Cucurella și Gavi/Olmo au sub 10 jocuri cu De la Fuente;

--» Lamine Yamal, Nico Wiliams și Fabian Ruiz au 30 de assisturi în total, lucrând aproape jumătate din golurile Spaniei;

--» Lamine (3 goluri+9 assisturi), Nico Wiliams (2+6) și Fabian Ruiz (4+5) au 29 de goluri influențate la un loc la națională, din totalul de 65 de reușite (44,6%) ale reprezentativei iberice;

--» bilanțul selecționerului e înfricoșător, 19 succese, un egal și două înfrângeri, golaveraj 65-20! 86,3% e procentajul victoriilor obținute de LdlF. E spaniolul cu cea mai mare rată în istorie dintre cei cu minimum 20 de meciuri, peste Julen Lopetegui (85%);

--» a devenit, după 2-1 cu Țările de Jos, singurul selecționer din istoria Euro cu 6 victorii la rând;

--» a mai condus Furia Roja într-un amical cu Lituania din 2021, când Luis Enrique avea Covid-19. A debutat la 3-0 cu Norvegia, când a folosit doar cinci titulari față de „sfertul" Euro 2024 cu Germania: Carvajal, Laporte, Pedri, Rodri și Morata.

--» există trei jucători cu măcar 4 goluri influențate la Euro 2024: Dani Olmo (3 goluri+2 assisturi), Fabian Ruiz (2+2), Lamine Yamal (1+3). Patru mai au gruzinul Mikautadze și olandezul Gakpo;

--» Spania e cea mai ofensivă de la Euro 2024, cu 13 goluri marcate. Singura calificată cu un punctaj maxim în Germania din grupă și unica cu 6 succese din șase;

--» Spania are 37 de șuturi cadrate din 108 spre poartă, primul loc! Cea mai mare rată a preciziei centrărilor (31,7%), de peste 2 ori mai mult decât România, ultima clasată de la acest Euro, cu 14.6%;

--» Spania conduce și la numărul atacurilor, al assisturilor, al driblingurilor și al cornerelor, dar și al baloanelor recuperate.

Mikel Merino are trei medalii la U19, U121 și JO!

Din trupa lui de la Fuente, Dani Olmo, Mikel Merino și Fabian Ruiz au fost titulari în finala Euro U21 câștigată de Spania în 2019.

Doi ani mai târziu, Olmo și Merino au câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de Pedri, Cucurella și Unai Simón. Chiar și la U19, cu Rodri și Merino la mijlocul terenului și Simon pe bancă, Spania a devenit campioană și în 2015.

Ce spunea presa iberică acum 472 de zile?

Luis de la Fuente a debutat în martie 2023, în preliminariile Euro, cu 3-0 la Malaga, împotriva Norvegiei. Însă trei zile mai târziu, la Glasgow, „Furia Roja" a fost învinsă de Scoția (0-2) și presa madrilenă a făcut praf selecționata preluată de Luis de la Fuente.

Una care, după Vicente Del Bosque, a mai rulat din iulie 2016 patru selecționeri, Julen Lopetegui, Fernando Hierro, Robert Moreno și Luis Enrique, niciunul neavând performanțe.

Desființat de presă la primul eșec, iar acum e pe cale să devină Rege: „Le-am spus jucătorilor că acesta este drumul”. Povestea incredibilă a lui Luis de la Fuente, un selecționer atipic!

„Naufragiu la Glasgow", titra a doua zi pe copertă AS, în timp ce Marca se întreba retoric: „Care este planul?". „Spania a făcut o primă repriză acceptabilă, apoi a doua oribilă. Cele 8 schimbări ale lui De la Fuentes n-au dat rezultate în Scoția", a detaliat AS.

„O echipă națională vulgară și fragilă plătește pentru greșelile comise, cu un eșec dureros. N-a funcționat niciun compartiment!", scria Marca pe prima pagină. Alături de declarația lui Luis De la Fuente: „Le-am spus jucătorilor că acesta e drumul de urmat!".

Desființat de presă la primul eșec, iar acum e pe cale să devină Rege: „Le-am spus jucătorilor că acesta este drumul”. Povestea incredibilă a lui Luis de la Fuente, un selecționer atipic!

Al doilea trofeu într-un singur an pentru LdlF?

Fraza cu pricina a fost luată în derâdere, doar chiar că a dat roade. Mai devreme decât se așteptau scepticii și criticii iberici.

Dar Spania s-a redresat destul de repede și a reușit să triumfe în Final 4 din Liga Națiunilor, trei luni mai târziu, după 2-1 cu Italia și 0-0, 5-4 după loviturile de departajare contra Croației. Primul trofeu din era „De la Fuente", care se pregătește pentru al doilea.

Desființat de presă la primul eșec, iar acum e pe cale să devină Rege: „Le-am spus jucătorilor că acesta este drumul”. Povestea incredibilă a lui Luis de la Fuente, un selecționer atipic!
Luis de la Fuente a creat un grup foarte unit la naționala Spaniei / Foto: GettyImages

De la Fuente: „Alegerea jucătorilor e meritul meu"

Drumul a fost lung și plin de controverse. Luis de la Fuente, care pe 1 iulie a împlinit 30 de ani de când s-a retras ca jucător de la Alaves, a decis să renunțe la Sergio Ramos, atrăgându-și antipatiile celor din tabăra Real Madrid (nici pe Isco n-a mai contat, iar lui Nacho nu i-a acordat deplină încredere). „E meritul meu cu alegerea jucătorilor. Îi cunosc foarte bine și știu ce pot face".

Desființat de presă la primul eșec, iar acum e pe cale să devină Rege: „Le-am spus jucătorilor că acesta este drumul”. Povestea incredibilă a lui Luis de la Fuente, un selecționer atipic!

A sudat un cuplu de stoperi Le Normand - Laporte (ultimul joacă în Arabia Saudită, unde tocmai a plecat și Nacho) controversat, ce ridica foarte mari semne de întrebare, a pariat pe Cucurella înaintea lui Grimaldo (Gaya s-a accidentat) și a avut curajul să-l arunce în focul luptelor, la 16 luni și 2 luni (la 7-1 cu Georgia), pe puștiul Lamine Yamal, transformat în Lamine Final. Duminică, el poate fi Lamine Campeon!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
moise
moise  •  13 Iulie 2024, 11:43

Singura echipă mare a lumii în acest moment. Și noua campioană europeană.

VanBasten2000
VanBasten2000  •  13 Iulie 2024, 10:59

Rege e doar Hagi. Restul sunt pioni, cai si nebuni.

elgabri
elgabri  •  13 Iulie 2024, 10:59

Toti sunt speciali pana cand pierd !!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează