INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  CONDIȚII

CORESPONDENȚĂ GSP Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut

Benzi speciale penru persoanele cu handicap la arena din Frankfurt. Foto: Imago Images
Benzi speciale penru persoanele cu handicap la arena din Frankfurt. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 19 iunie 2024 12:00

Persoanele cu handicap beneficiază la Campionatul European din Germania de o atenție specială. Culoare prioritare pentru accesul în stadion, case dedicate pentru cumpărarea de mâncare și bături, câini de asistență în cazuri speciale, dar și voluntari care în orice moment pot răspunde la problemele celor care îi solicită

Euro 2024 a pornit la drum cu sloganul „United by Football” (Uniți de fotbal). Iar UEFA vrea să scrie o pagină de istorie în ceea ce privește condițiile celor care vin la meciuri, pe cele zece arene ce găzduiesc meciuri la Europeanul din acest an.

Iar pentru a nu exista discriminare și pentru ca toată lumea să beneficieze de aceleași condiții, organizatorii Campionatului European au pus la un punct un sistem cât mai accesibil pentru persoanele cu handicap care participă de pe stadion la Euro 2024.

Un Euro atent cu persoanele cu dizabilități

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Cei aflați în scaunele cu rotile nu au niciun fel de probleme la Euro 2024

Sute de voluntari gata să sară în orice moment în ajutor, câini de asistență, transport special în oraș și către stadion, parcări dedicate inclusiv la stadion, benzi unice de transport și inclusiv case prioritate la magazinele cu alimente din interiorul arenelor.

7,9 milioane de oameni cu handicap gravtrăiesc în acest moment în German, dar numărul acestora este în continuă creștere. Dizabilitățile apar în principal la persoanele cu vârste cuprinse între 55 si 75 de ani, potrivit Oficiului Federal de Statistică

Benzi prioritare și puncte de informare

Pe toate stadioanele unde se vor joacă meciuri la Euro, Federația Germană de Fotbal în strânsă colaborare cu UEFA au creat benzi prioritare pentru utilizatorii de scaune rulante. Pentru un acces cât mai ușor în stadion pentru cei cu problemele de deplasare și pentru însoțitorii acestora.

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Benzi prioritare la stadionul din Frankfurt pentru persoanele cu dizabilități

Odată ajunși la arene, au inclusiv puncte dedicate de informații unde pot afla tot ce au nevoie. Inclusiv voluntari care să-i ajute la deplasare.

De exemplu, la Munchen, accesul până la etajul 2, acolo unde erau amenajate sute de locuri pentru persoanele cu dizabilități, se face cu un lift special.

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Persoanele cu handicap urmărind meciul Germania - Scoția din sectorul special amenajat de către UEFA

Puncte speciale pentru alimentație

Toate arenele au magazine în interior cu tot felul de produse de consum. De la hot-dog la popcorn ori nachos, la suc și bere.

Și cum la meciuri vin mii de oameni și se formează cozi chiar și de sute de persoane, organizatorii Euro au creat case speciale, exclusiv dedicate persoanelor cu handicap.

Au prioritate, nu trebuie să aștepte zeci de minute la coadă, iar dacă nu pot să se deplaseze la locul rezervat pe stadion cu produsele achiziționate, există voluntari care dau imediat o mână de ajutor.

Parcări speciale în oraș, dar și la stadion

Germania este una dintre țările care acordă un mare respect persoanelor cu handicap. Există între două și patru locuri special amenajate cam în toate marile parcări stradale din oraș.

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Parcări speciale marcate corespunzător

Inclusiv în parcările subterane există locuri exclusiv dedicate persoanelor cu deficiențe. Iar legea e lege, cei care parchează pe un astfel de loc deși nu au dreptul încasează amenzi usturătoare, de peste 50 de euro.

Transport public dedicat pentru persoanele cu probleme

Un alt capitol la care Germania ne arată cum se face este transportul public local. În marile orașe, dar inclusiv în orașele mai micuțe cum este Würzburg, de exemplu, persoanele cu handicap au locuri speciale în tramvaie și autobuze.

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Zonele de acces sunt marcate corespunzător

Nimeni nu are dreptul să le ocupe și rămân mereu libere dacă în timpul călătoriei nu circulă persoane cu deficiențe. Același lucru se întâmplă și cu locurile din trenuri, mijloc de transport extrem de folosit de nemți.

Voluntari pentru sustenabilitate

Pe cele 10 stadioane de la Euro există desemnat un ofițer dedicat pentru persoanele cu dizabilități.

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Voluntarii EURO sunt gata în orice moment să dea o mână de ajutor

Acesta intervine instant atunci când o problemă în scaun rulant sau cu alte probleme apare la stadion și vrea să intre la meci. Ofițerul oferă sfaturi utile pentru persoanele cu handicap, dar și pentru însoțitorii acestora, încercând să le ofere o experiență de neuitat pe durata turneului final.

30 de voluntari pentru sustenabilitatesunt detașați pe durata Campionatului European la fiecare stadion din Germania care găzduiește meciuri

Toalete speciale cu acces prioritar

Persoanele cu dizabilități beneficiază de condiții speciale și odată ce-au ajuns pe stadion. Pe lângă locul special unde să poată intra cu scaunul și pe lângă casele prioritare, aceste persoane au și toalete speciale.

Acestea sunt adaptate pentru a putea avea acces acolo cu un cărucior. Dimensiunile permise pentru scaunul cu rotile sunt: 80 cm lățime și 130 cm lungime.

În premieră la un Euro: câini de asistență

Euro 2024 aduce în prim-plan și un alt aspect extrem de important. E pentru prima dată la un Campionat European când pe fiecare stadion sunt rezervate locuri specifice pentru suporterii care se bazează pe ajutorul unui câine de asistență.

Linie telefonică specială pentru suporteri

Pentru a asigura o experiență fără probleme la meci, UEFA a înființat inclusiv o linie specială de telefon pentru plângeri în domeniul drepturilor omului la nivel de turneu.

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Persoanele cu probleme urmăresc meciurile în cele mai bune condiții

Un mecanism de plângere care permite oricui să depună un raport dacă consideră că drepturile au fost încălcate. Dacă fanii se simt hărțuiți, discriminați, amenințați sau nesiguri ei vor putea contacta o echipă dedicată și pregătită corespunzător la fața locului pentru a obține ajutor imediat.

În România n-au mers lifturile cu lunile!

În perioada 2016-2017, lifturile de la Arena Națională, cel mai mare stadion al României care a costat 235 de milioane, nu au funcționat!

Germania, jos pălăria! Capitolul de la Euro 2024 unde nemții ne arată cum ar trebui făcut
Arena Națională

Nu au mers fiindcă cei care se ocupă de mentenanţa lor n-au venit să prelungească autorizaţia, iar cei care administrau arena în acel moment au preferat să nu miște niciun deget pentru a ajuta oamenii.

Pe toate lifturile erau mesaje lipite cu scotch: „Ascensor oprit!”, iar cei cu handicap locomotor nu puteau ajunge în tribună să-și ocupe locurile speciale. Trebuiau să fie luați în brațe de însoțitori sau să plece acasă.

VIDEO. Securitate fără precedent la Euro 2024! Toate stadioanele sunt verificate la sânge, poliția e peste tot pe străzi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
Nagyvagany
Nagyvagany  •  19 Iunie 2024, 18:43

Un exemplu frumos aratat lumii intregi!

bogat
bogat  •  19 Iunie 2024, 11:12

Tara civilizata care-si respecta toti cetatenii. La noi inca se striga trivialitati, iar pe stadion te descurci pe cont propriu si nu sunt stewarzi ci doar forte de securitate. E drept ca la ei merg la meci si persoane in varsta si cu handicap, si familii intregi cu copii pentru ca pe stadion e o atmosfera civilizata, te duci sa te recrezi, sa-ti sustii echipa si nu sa te bati cu galeria adversa. Iar la ei liftul este folosit exclusiv de catre cei carora le este destinat, daca esti in putere o iei pe scari.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează