Articol de Sebastian Culea - Publicat duminica, 16 iunie 2024 20:58 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 03:21
Danemarca a remizat cu Slovenia, 1-1, în primul meci al Grupei C de la EURO 2024. Rezultat surprinzător la Stuttgart, într-un meci în care naționala revenită la EURO după 24 de ani a dat o replică extrem de solidă. Christian Eriksen s-a întors cu gol la un turneu continental, dar slovenii au controlat repriza secundă și au pus mâna pe un punct nemaipomenit pentru moral.
Cronică de Sebastian Culea: Prima surpriză de la Euro. Danezii, dezastru în a doua repriză și un punct imens pentru Slovenia
Grupa E se deschide la Stuttgart, pe MHPArena, unde Danemarca și Slovenia se reîntâlnesc după o dublă în preliminarii, campanie de calificare pe care au încheiat-o cu același număr de puncte.
Cu danezii instalați în jumătatea adversă încă din primele minute, desfășurarea partidei e îmbrăcată în predictibilitate. Faptul că cele două formații se cunosc din trecutul foarte recent anunță că vom avea un duel mai strâns decât pare la prima vedere.
Guess who's back
Sesko trimite o ghiulea puțin pe lângă stâlpul din dreapta și dă primul semn real de viață. Slovenia arată că, deși ajunge cu greu la poarta apărată de Schmeichel, poate pune totuși probleme. Iluzii!
La reluare, morișcă de pase a danezilor, a câta în doar un sfert de oră!?, Wind îl servește minunat pe Erkisen, iar mijlocașul lui Manchester United îl execută pe Oblak din interiorul careului (17): Eriksen revine la Euro cu gol, după ce la precedentul turneu final a ținut o planetă întreagă cu sufletul la gură, a 42-a reușită în tricoul primei reprezentative.
Deși energia debordantă a vikingilor anunță că trupa lui Hjulmand nu se oprește aici, Danemarca face totuși pasul în spate și-i lasă pe sloveni să construiască pentru prima dată de la fluierul de start. Tot nordicii au însă ocazii: corner respins înapoi la Eriksen, care centrează puternic în fața porții, iar un carambol între Sesko și Mlakar era să se transforme în autogol (27).
Contraatacurile slovenilor se opresc în benzi, ultima pasă nu s-a inventat, iar când totuși apare, atacanții îi iau la țintă pe suporterii de la inelele superioare. Reprezentativa lui Kek încearcă să-și surprindă adversarii cu minge lungă în spatele fundașilor, însă și preluările îi trădează pe Sporar sau Sesko.
Jumătățile de ocazii ale slovenilor se nasc doar din avântul fundașilor danezi, care mai uită de minge la mijlocul terenului, dar Sporar are grijă de fiecare dată să nu ofere emoții. Ar fi fost cea mai modestă prestație într-o primă repriză la Euro 2024, dacă n-ar fi existat debutul Ungariei cu Elveția.
Guess who's not
Absentul reprizei în tabăra danezilor este Hojlund: reprezentativele intră la cabine fără ca atacantul din Premier League să fi încercat poarta măcar o dată.
Dacă la Manchester United i-a trebuit jumătate de sezon să miște, un turneu final nu-ți oferă astfel de mofturi. Prestația slabă nu iese în evidență doar pentru că Danemarca termină repriza în avantaj: Hojlund atinge doar de 10 ori mingea în primul mitan din Germania, doar portarul Schmeichel înregistrând mai puține atingeri.
Slovenii cer penalty în debutul reprizei secunde. Sandro Scharer nu-l oferă. Deși Andersen degajează cu atacantul advers în loc de minge, elvețianul primește informații din camera VAR că nu există intensitate. Nordicii parcă au băut apă după adversar și se alătură ritmului din prima parte, iar duelul se îndreaptă către primul slab în reușite din această ediție.
Anestezia durează 20 de minute. Hojlund e servit excelent de Kristiansen în 6 metri, dar vârful îl ia la țintă pe Oblak din careul mic și bifează cea mai mare ocazie după pauză, dar și revenirea vikingilor în joc? Nu, danezii așteaptă în continuare să treacă timpul, iar asta are să-i coste.
Kek nu schimbă în față, iar Sporar demonstrează încă o dată că e certat cu fotbalul: singur în 6 metri după o centrare din flancul stâng, slovenul trimite paralel cu poarta, de parcă tocmai ce a retrogradat cu FC Voluntari.
Chiar și așa, Slovenia se trezește exact când avea nevoie mai mult. Sesko lovește bara după o execuție excepțională, pentru ca un minut mai târziu Hujlmand antrenorul, chiar înainte să facă modificări, să fie ruinat de Hjulmand din teren, care deviază în proprie poartă șutul lui Janza (77).
Punct istoric pentru sloveni
Sporar continuă să condimenteze partida cu tot soiul de execuții hilare - de parcă are propriul său meci. În două rânduri, atacantul ratează iar din șase metri și te face să te întrebi cât ar fi fost scorul dacă Slovenia avea un vârf. Nici danezii nu au pe cine să se bazeze în față, tehnicianul renunță, într-un final, la Hojlund, Kek merge pe „odată și odată” și-l păstrează în continuare pe Sporar.
Danezii n-au mai contat pe final de meci, total debusolați de golul primit, și odată cu schimbarea lui Hojbjerg pierd total și mijlocul terenului. Slovenia rămâne fără victorie în palmares împotriva reprezentativei din Danemarca, dar obține un punct imens la al doilea Euro din istorie.
FINAL » Slovenia - Danemarca 1-1
- Au marcat: Erik Janza '77 / Erisken '17
- 1.100 de zile. Atât a trecut de la colapsul lui Christian Eriksen din meciul cu Finlanda de la EURO 2020. Trei ani și patru zile mai târziu și cu un stimulator cardiac montat de medici, liderul nordicilor a revenit cu gol la un European.
- Click AICI pentru statistici
FOTO. Cele mai tari imagini surprinse pe străzi, înainte de Slovenia - Danemarca
Slovenia - Danemarca, echipele de start
Slovenia: Oblak - Karnicnik, Drkusic, Bijol, Janza - Stojanovic, Cerin, Elsnik, Mlakar - Sporar, Sesko
Rezerve: Belec, Vekic, Balkovec, Blazic, G. Stankovic, Verbic, Lovric, Kurtic, Horvat, Vipotnik, Celar, Brekalo, Zugelj, Zeljkovic, Ilicic
Selecționer: Matjaz Kek
Danemarca: Schmeichel - Andersen, Christensen, Vestergaard - Kristiansen, Hjulmand, Eriksen, Hojbjerg, Bah - Hojlund, Wind
Rezerve: Hermansen, Ronnow, Kjaer, Maehle, Jensen, Delaney, Skov Olsen, Dolberg, Jorgensen, Damsgaard, Norgaard, Poulsen, Dreyer, Kristensen, Bruun Larsen
Selecționer: Kasper Hjulmand
Stadion: MHPArena (Stuttgart)
Arbitru: Sandro Schärer (Elveția), Asistenți: Stephane De Almeida, Bekim Zogaj, VAR: Fedayi San
Danemarca, semifinalistă la EURO 2020
Dacă Slovenia n-a participat la precedentul Campionat European, fiind a doua oară în istorie când bifează o prezență la un astfel de turneu final, Danemarca a fost de departe surpriza competiției. A avut un parcurs de vis, a ajuns până în semifinale, acolo unde a fost învinsă de Anglia, țara-gazdă.
În preliminarii, Danemarca a câștigat grupa cu 22 de puncte. Slovenia a terminat pe 2, cu același număr. Din grupă au mai făcut parte Finlanda, Kazahstan, Irlanda de Nord și San Marino. Danezii s-au impus pe teren propriu în fața slovenilor în preliminarii, scor 2-1. La Ljubljana, cele două naționale au remizat, 1-1. Anglia și Serbia sunt celelalte echipe din grupa C de la EURO 2024.