INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  SPANIA

Starul spaniol de la Euro 2024 are clauză de reziliere doar până pe 20 iulie: „Cine dorește să mă ia știe ce are de făcut”

Clauză de reziliere doar până pe 20 iulie pentru Dani Olmo. foto: Imago +24   FOTO
Clauză de reziliere doar până pe 20 iulie pentru Dani Olmo. foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 12 iulie 2024 15:42 / Actualizat vineri, 12 iulie 2024 16:00

Dani Olmo (26 de ani), mijlocașul ofensiv spaniol ce activează în Germania, se poate transfera la orice club care îi achită clauza de reziliere a contractului, scadent la 30 iunie 2027. 60 de milioane de euro sunt banii ceruți de RB Leipzig, dar doar până pe 20 iulie. „Cine mă vrea știe ce trebuie facut! După acea dată, negocierile vor fi mult mai dure”, a avertizat jucătorul cu trei goluri și două assisturi în cinci apariții la Euro 2024.

Fotbalistul cu cele mai multe goluri pe care și-a pus amprenta (5 din 13 ale naționalei Spaniei) la Euro 2024 este deja printre cei mai curtați în această vară fierbinte. Dani Olmo ar putea fi o afacere excelentă pentru marile cluburi continentale ce caută un mijlocaș ofensiv sau o extremă stânga.

Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Spania - Franța // FOTO: Cristi Preda (GSP)
+19 FOTO

Jucătorul celor de la RB Leipzig are stabilit ca preț de transfer 60 de milioane de euro, cu 20% peste cota la care fusese evaluat acum o lună de Transfermarkt.com, înaintea startului turneului din Germania. Dar „promoția" se apropie de sfârșit în câteva zile!

RB Leipzig a plătit 29 de milioane pentru Olmo

Suma respectivă reprezintă clauza de reziliere din acordul semnat de internaționalul iberic cu gruparea din Bundesliga până pe 30 iunie 2027. Pe 20 iulie, la șase zile după marea finală cu Anglia de la Berlin, este deadline-ul oficial al eventualei tranzacții avantajoase.

„După acea dată, tratativele vor fi mult mai dificile. Eu sunt sub contract cu Leipzig și vreau să câștig trofee. Cine dorește să mă ia știe ce are de făcut", a spus pentru emisiunea El Larguero, Dani Olmo, achiziționat în ianuarie 2020 cu 29 de milioane de la Dinamo Zagreb.

3goluri și 5 assisturi în 10 meciuri disputate la Euro 2024 are Dani Olmo. În 38 de selecții a marcat de 11 ori pentru naționala Spaniei. La Euro 2020, mijlocașul a reușit numai 3 pase decisive

Dani Olmo a fost mereu decisiv la ultimul gol!

Profitând de accidentarea lui Pedri în „sfertul" cu Germania, jucătorul trecut și prin La Masia timp de un sezon acum un deceniu s-a integrat fenomenal în garnitura Furiei Roja și a decis ultimele două victorii ale trupei lui Luis de la Fuente: a dat gol și assist cu nemții (2-1) și a închis tabela în semifinala contra Franței (2-1).

Starul spaniol de la Euro 2024 are clauză de reziliere doar până pe 20 iulie: „Cine dorește să mă ia știe ce are de făcut”
Dani Olmo a făcut un selfie cu trofeul acordat de UEFA pentru MVP-ul „sfertului” Euro 2024 de la Stuttgart / Foto: Facebook

În cele cinci prezențe la Euro 2024, cu 341 de minute jucate (cu Italia, în grupă, a fost rezervă nefolosită), a ajuns la trei reușite și două pase de gol. Doar în meciul de deschidere (3-0 cu Croația) n-a avut realizări în ultimele 31 de minute.

În rest, a marcat ultimele goluri de pe tabela demarcaj sau le-a influențat: unicul contra Albaniei (1-0), reușita de 4-1 cu Georgia și centrarea de 2-1 cu nemții.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează