Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 25 noiembrie 2024 17:46 / Actualizat luni, 25 noiembrie 2024 18:46
Ayoub El Kaabi (31 de ani), atacantul lui Olympiakos, autorul unui hat-trick ieri, în triumful repurtat în Superliga Greciei (4-1 cu AEK Atena), e cea mai mare amenințare pentru campioana României.
Internaționalul marocan are o medie de un gol marcat la 89 de minute jucate în grupa de Europa League. Per total în acest sezon, nord-africanul are nevoie de 92 de minute pentru a înscrie (14 reușite în 1.288 de minute disputate).
Mai mult, jucătorul cu un gol semnat în medie la două apariții în selecționata Marocului (26 în 52 de prezențe) are un 2024 formidabil.
A ajuns la 39 de reușite la club și la echipa națională în 56 de partide, dovedindu-se un element fundamental pentru formația lui Jose Luis Mendilibar în acest an.
27de goluri a înscris Darius Olaru în 2024 la FCSB și la naționala României. Căpitanul roș-albaștrilor, cu 72 de partide bifate în acest an, este cel mai bun marcator al echipei lui Elias Charalambous
El Kaabi a influențat 21 de goluri în 23 de meciuri din Europa!
Statisticile lui Ayub El Kaabi au darul de a impresiona și dacă ne concentrăm atenția exclusiv pe evoluțiile sale din competițiile continentale.
Marocanul, care a bifat 23 de partide la Olympiakos în Europa și în Conference League, are 4 goluri semnate în 356 de minute în care a fost utilizat în actuala grupă de Europa League.
Un gol marcat în medie la 89 de minute pe continent. Per total stagional, nouarul alb-roșiilor a înregistrat o medie de 92 de minute pentru a înscrie (14 goluri în 1.288 de minute)! În cele 23 de întâlniri în care a intrat pe teren, El Kaabi și-a pus amprenta pe 21 de goluri (are doar un assist).
27de goluri marcate și 13 primite este bilanțul lui Olympiakos din acest sezon în 17 partide disputate. FCSB are deja 32 de meciuri în patru luni, cu 58-30 golaveraj
A punctat de 14 ori în 17 jocuri în acest sezon la Olympiakos
Și în actuala stagiune, Ayoub arată o formă extraordinară. Fotbalistul, cotat la numai 5 milioane de euro pe Transfermarkt.com, a influențat 16 goluri în 17 meciuri. A reușit două „duble” și un hat-trick, pe lângă două pase decisive.
Un detaliu interesant este că în cele zece meciuri în care El Kaabi a marcat, Olympiakos nu a pierdut decât singură o dată, 1-2 cu Aris, în urmă cu două luni, „afară" în campionatul Greciei!