Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 decembrie 2019 17:11
CFR Cluj - FC Sevilla // Casele de pariuri nu vin cu vești îmbucurătoare pentru echipa lui Dan Petrescu, înaintea confruntării din șaisprezecimile de finală ale Europa League.
- Prima manșă va avea loc la Cluj, pe 20 februarie, în timp ce returul va avea loc o săptămână mai târziu, la Sevilla
Bookmakerii o creditează pe Sevilla drept favorită certă la calificarea în optimile de finală ale Europa League. Andaluzii au o cotă de doar 1,16 pentru a avansa în faza următoare. Campioana României e considerată outsider, primind o cotă de 4,75 pentru o eventuală calificare.
Unibet a publicat și cotele pentru partida tur, de pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”: Sevilla este favorită, cu 1,80, CFR Cluj având o cotă de 4,40 la victorie. 3,40 este cota pentru un rezultat de egalitate.