Articol de GSP - Publicat joi, 18 august 2011 00:00 / Actualizat joi, 18 august 2011 15:53
Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Marius Baciu, a declarat într-o conferinţă de presă că toate echipele româneşti participante în Liga Europa pot ajunge în grupele competiţiei.
"Putem ajunge în grupele Ligii Europa cu toate echipele. Sînt legat sentimental de o parte dintre echipe. Steaua a însemnat foarte mult pentru mine şi mi-aş dori să se califice mai departe. Mediaşul este oraşul meu natal şi, normal, că mi-aş dori să meargă în grupe. La Vaslui este mentorul meu, Viorel Hizo, şi vreau ca şi echipa lui să se califice mai departe. Le doresc multă baftă tuturor echipelor româneşti", a spus Marius Baciu, notează Mediafax.
Jucătorul echipei ieşene, Marius Onofraş, a precizat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că fotbalul românesc are nevoie de rezultate bune în Europa: "Am jucat la Steaua şi ştiu că au un lot valoros. Sînt convins că vor trece de ŢSKA Sofia şi vor ajunge în grupe. Şi celelalte echipe româneşti au şanse să ajungă în grupe. Fotbalul românesc are nevoie de rezultate bune în Europa şi vreau cît mai multe formaţii de la noi în grupe, pentru a strînge puncte".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”