Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 24 august 2011 19:55
Gaz Metan Mediaş va încerca o nouă minune pentru a se califica în grupele Europa League, după 1-3 cu Austria Viena. Antrenorul Cristi Pustai a stabilit că singura şansă pentru echipa sa este să atace din primul minut
"Nu mai făceam deplasarea la Cluj dacă nu credeam că putem întoarce rezultatul. Ei au prima şansă, pornesc de la două goluri. Sîntem obligaţi să atacăm din startul partidei, vom încerca să jucăm cît mai ofensiv.
Impropriu spus ca ne sperie Austria Viena, dar trece printr-o perioadă foarte bună, au jucători de atac foarte buni, au înscris 8 goluri în campionat. Este o problemă asta, e un risc asumat de toată lumea, pentru că am avut evoluţii oscilante în campionat, e foarte greu să ne prezentăm", a declarat Cristi Pustai.
Cristi Todea e conştient că Austria Viena e un adversar greu de depăşit, dar speră la un nou miracol, ca şi la dubla cu Maiz:
"Este foarte greu, dar dacă vom reuşi să întoarcem acest rezultat ar fi o mare performanţă. Avem o echipa ofensiva în faţă, dar putem sa ne calificăm. E o echipă care pare accesibilă, chiar dacă are un compartiment ofensiv extrem de bun. Au marcat 20 de goluri în 5 meciuri, este o echipă bună".
Gaz Metan - Austria Viena se va disputa joi, de la 20:00, în direct la DigiSPort şi liveTEXT pe GSP.ro. În tur, austriecii au învins cu 1-3.