Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 iulie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 18 iulie 2012 14:01
Ioan Ovidiu Sabău a prefaţat confruntarea de joi a Rapidului cu finlandezii de la MyPa, în prima manşă a turului secund eliminatoriu din Europa League, într-o conferinţă de presă organizată la baza de pregătire.
”Nu pot să spun că întîlnim un adversar valoros. Îl respectăm. Ştim ce era să păţească Timişoara acum doi ani. MyPa e o echipă nordică bine aşezată, agresivă, ordonată, care ştie să se motiveze, cu jucători care ştiu să facă diferenţa”, a zis tehnicianul vişiniu.
Tot el a adăugat: ”Ultimul lor joc, cu galezii, a fost un antrenament. Au avut 33-4 la şuturi, 10-0 la cornere. Sînt în plin campionat, au deja 17 meciuri, se află pe locul 5. Deci au ritm de joc oficial, ceea ce noi nu avem. O să suferim din acest punct de vedere. Trebuie să fim foarte inteligenţi. Fizic ei stau mai bine, vor alerga mai bine, de aceea sîntem obligaţi să tratăm foarte serios acest meci”.
”Trebuie să ajungem în grupele Europa League. Eu, personal, îmi doresc foarte mult acest lucru. Sper să fiu convingător, să transmit asta jucătorilor”
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Rapid
”Este clar că noi pornim favoriţi. Experinţa şi valoatea sînt de partea noastră. Chiar dacă sîntem dezavantajaţi, că avem mulţi jucători noi. Tocmai de aceea avem nevoie mare de suportul fanilor”
Daniel Pancu, atacant Rapid
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”