INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CRAIOVA-LEIPZIG 1-1

U CRAIOVA - LEIPZIG 1-1. Raoul Baicu, puștiul teribil trimis de Mangia, obține un rezultat mare pentru olteni!

Articol de GSP - Publicat joi, 16 august 2018 19:33

U Craiova și Leipzig au terminat la egalitate, scor 1-1, în manșa a 2-a din turul III preliminar al Europa League. Nemții se impuseseră în tur, scor 3-1. 

Devis Mangia a surprins din nou cu titularizarea puștiului de 18 ani, Raoul Baicu, și a fost la un pas să îi iasă. Vârful Craiovei a scăpat din marcajul fundașilor centrali nemți, dar a trimis în Mvogo, în minutul 9 al partidei. Treptat, Leipzig a pus stăpânire pe joc. Pigliacelli a fost pus prima dată la încercare în minutul 15, când a intervenit salvator în fața lui Sabitzer.

Au urmate minute în care a ieșit la rampă starul Forsberg. Prima dată a fost aproape de gol în minutul 22. A primit o pasă de la Cunha, dar finalizarea, dintr-o poziție centrală, ideală, a fost slabă. A șutat cu latul și i-a permis italianului din poarta Craiovei să respingă. Golul de 1-0 a venit după o fază fixă. Sabitzer a profitat de o respingere nefericită a lui Bancu și a reluat fără speranțe, din interiorul careului mic.

Ostilitățile au decurs la fel și după pauză. Craiova și-a pierdut principala gură de foc, Alexandru Mitriță fiind înlocuit în minutul 51 cu Burlacu. Căpitanul oltenilor a acuzat probleme medicale. Au urmat minute de forcing ale lui Leipzig, cu ratări imense venite de la Poulsen și Jean Kevin Augustin, fostul fotbalist al celor de la PSG.

Moment tensionat

Devis Mangia l-a înlocuit pe croatul Ivan Martic cu Tiago Ferreira în minutul 73. Italianul l-a certat pe cel înlocuit, i s-a adresat pe un ton răstit, iar Martic a reacționat. Ajuns pe bancă, a lovit nervos scaunele.

Imediat după acest moment Craiova a ratat o șansă imensă. Bancu l-a găsit cu o pasă filtrantă pe Briceag, dar cel din urmă a trimis direct în Mvogo.

baicu

Raoul Petre Baicu, puștiul de 18 ani aflat la al doilea meci din acest sezon, a reușit egalarea. O tentativă de centrare din flancul stâng a fost deviată în propria poartă de Konate, în minutul 85.

RB Leipzig merge în play-off-ul Europa League, unde va înfrunta câștigătoarea dublei-manșe dintre Braga și Zorya, 1-1 în tur.

U Craiova - Leipzig 1-1
Au marcat: R. Baicu '85 / Sabitzer '39

Transmisiune VIDEO preluată de pe site-ul oficial al U Craiova

S-a terminat partida!
1-1, min. 85: GOL Craiova!  Raoul Baicu centrează din unghi, mingea e deviată de Konate, și depășește portarul nemților. 
min. 80:
Fedele e înlocuit cu Markovic.
min. 78:
Bancu găsește o pasă filtrantă și îl lasă pe Briceag singur cu portarul. Șutul este direct pe direcția lui Mvogo.
min. 73:
Devis Mangia face a 2-a schimbare. Ivan Martic e înlocuit cu Tiago Ferreira. Antrenorul oltenilor are o ieșire nervoasă la adresa croatului.
min. 54:
Leipzig ratează ocazie după ocazie. Ultima i-a aparținut fostului jucător de la PSG, Jean-Kevin Augustin, care a reluat sub bară. Pigliacelli a fost la post. 
min. 51:
Alexandru Mitriță are probleme medicale și este înlocuit cu Burlacu. Banderola de căpitan ajunge pe umărul lui Bancu.
A început partea a 2-a!

S-a terminat prima repriză!
min. 39: GOL Leipzig.
Sabitzer profită de o respingere nefericită a lui Bancu și reia fără speranțe, din interiorul careului mic. 
min. 28:
Donkor comite un fault la marginea careului de la 16 metri. Forsberg trimite în zid.
min. 22:
Forsberg, aproape de gol. Suedezul șutează cu latul de la marginea careului de 16 metri. Pigliacelli respinge în față, dar Cunha nu e atent.
min. 15:
Pigliacelli intervine în fața lui Sabitzer. 
min. 9:
Baicu ratează o ocazie rarisimă! Șutează în portar din poziție de 1 la 1 cu portarul nemților.

Partida a început cu două minute întârziere!

UPDATE  19:00

Cu jumătate de oră înaintea de startul meciului, TV Digi Sport a anunțat că partida va fi transmisă pe TV Digi Sport 2. Anunțul le pică bine oltenilor, care au vândut bilete cât să umple stadionul, după ce informația oficială permanent vehiculată a fost că meciul nu e televizat!

Echipele de start

U Craiova: Pigliacelli - Donkor, Kelic, Briceag - Martic, Mateiu, Fedele, Bancu - Mitriță, Cicâldău, Raoul Baicu
Rezerve: Popescu - T. Ferreira, Burlacu, Markovic, Gardoș, Borta, Șerban
Antrenor: Devis Mangia

Leipzig: Mvogo - Mukiele, Konate, Orban, Saracchi - Sabitzer, Demme, Kampl, Forsberg - Cunha, Y. Poulsen
Rezerve: Muller - Ilsander, Klostermann, Bruma, Augustin
Antrenor: Ralf Ragnick

Arbitru: Miroslav Zelinka (Cehia) / A1: Ondrej Pelikan / A2: Jan Patak (ambii din Cehia)

Stadion: "Ion Oblemenco"

 
 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (125)
kaloogarele
kaloogarele  •  17 August 2018, 18:01
Postat de George Adrian Popescu pe 16 August 2018, 23:42

Ma intreb daca Mihai Rotaru a vazut si meciul FCSB-ului. Nu de alta dar poate ca asa va pricepe ce inseamna sa ai un varf de atac eficient. Asta nu inseamna ca echipa Universitatii nu merita felicitata pentru atitudine. Dar nu avea cum sa emita pretentii mai mari.

exact asta am scris si eu pe pagina de fessbuc a universitatii. daca era gnohere in locu' lu' baicu, singur cu portaru' de doo ori, poate altfel se juca meciu'! nimic de zis, baicu e o speranta si una mare. daca munceste si daca nu isi pierde mintile ca mihai costea, oate fi un nou balaci. doar ca meciurile astea sint acum si nu peste 5 ani. si daca ar avea un gnohere in echipa, ar avea si pustanu' de unde invata meserie. ca nici balaci n-a aprarut din nimic

ray51
ray51  •  17 August 2018, 13:44

Bine pt Baicu, la mai mult curaj si la mai multe realizari. Dar am o idee de transmis oltenilor. Faceti ceva cu mijlocul vostru. Este ca si inexistent sau mai bine-zis n-are calitate. Nu tineti mingea, iar constructia incepe prin pase lungi la varfuri. Nu cred ca este satisfacator pt a avea pretentii la un campionat si asa modest tare di tat !

invinctus
invinctus  •  17 August 2018, 13:35

Felicitari baietii !!! Chiar mi a placut aseara cum au jucat sper luni sa batem Chiajna si ne am revenit din criza !!!! Fortza STIINTA !!!

Vezi toate comentariile (125)
Comentează