INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  EVERTON - LYON 1-2

VIDEO+FOTO Șocant! Un fan al lui Everton cu copilul în brațe a lovit în cap portarul de la Lyon în bătaia dintre jucători!

Foto: BT Sport +15   FOTO
Foto: BT Sport

Articol de - Publicat vineri, 20 octombrie 2017 09:35

Ashley Williams, căpitanul britanicilor, a declanșat un scandal uriaș, împingându-l pe Anthony Lopes în reclamele din fața peluzei la meciul dintre Everton și Lyon, scor 1-2.

Isterie pe Goodison Park. Cu jucătorii bătându-se pe teren și cu un suporter al gazdelor care i-a dat două palme portarului lyonezilor!

În minutul 65, când Everton era condusă cu 1-0, căpitanul Ashley Williams l-a împins pe Anthony Lopes în reclamele de lângă peluza Gwladys Street End. Francezii au sărit să-și apere coechipierul și s-a format o grămadă de rugby. S-au împins, s-au pălmuit, și-au dat pumni, cu Williams în centrul luptelor (Tousart s-a întors cu spatele când galezul se dezlănțuise), totul sub ochii blajinului arbitru olandez Bas Nijhuis.

"Asta s-a întâmplat. Asta este. Ăsta e fotbalul"

Fanii britanici urlau amenințători chiar lângă fotbaliști. Unul dintre ei, cu ochii injectați de furie, l-a atacat pe goalkeeperul lui OL, deși avea propriul copil în brațe. Își ținea băiatul cu mâna stângă și lovea cu dreapta în clipe de nebunie.

Uluitor, instigatorul Williams a fost iertat de eliminare. Doar "galben". Și a marcat golul egalării patru minute mai târziu. Totuși, el ar putea fi suspendat după ce UEFA va analiza filmul incidentelor.

Cum a comentat fundașul lui Everton violențele de pe gazon? "Asta s-a întâmplat. Asta este. Ăsta e fotbalul. Noi vrem să câștigăm, ei vor să câștige și se petrec asemenea lucruri", a declarat la BT Sport 2. Lopes, victima sa, i-a răspuns: "Nu cred că face parte din atmosfera engleză să lovești un fotbalist al oaspeților, dar chiar așa a fost". Iar Lyon a replicat pe Twitter: "Ăsta e fotbal?" 

"Trebuie să ne apărăm între noi, să fim o echipă și la bătaie. Asta am făcut. Un suporter l-a lovit pe Anthony Lopes. Nu am mai văzut așa ceva"
Bertrand Traoré, atacant Lyon

"Ashley Williams e un jucător căruia îi place să învingă și care nu reușește să se controleze când e frustrat, dezamăgit. Dar arbitrul a contribuit la această stare generală de iritare, acceptând teatrul celor din Lyon" Ronald Koeman, manager Everton

6 eșecuri a suferit Everton în ultimele 10 meciuri jucate în toate competițiile; e pe ultimul loc în Europa League, cu un punct în 3 meciuri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
red77
red77  •  20 Octombrie 2017, 12:28

vaiiii si la noi daca aprind o torta cica-s huligani . betivii astia de englezi asta fac de cand se stiu. si nu-i mai suspenda nimeni . cand au dat de rusi prin franta s-au vaitat 2 luni. sa vedem daca la mondialele din rusia mai au curaj betivii

para.para
para.para  •  20 Octombrie 2017, 11:51
Postat de dora pe 20 Octombrie 2017, 10:37

Stadioanele din Anglia nu au gard de protectie intre tribune si gazon...oare de ce...sa avem parte de "incidente", precum cel prezentat in articol ?

Asa dovedesti ca faci parte din publicul tinta al acestei hartii de impachetat peste.

arsenie_b
arsenie_b  •  20 Octombrie 2017, 11:29
Postat de para.para pe 20 Octombrie 2017, 11:20

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează