Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 25 noiembrie 2020 09:00 / Actualizat miercuri, 25 noiembrie 2020 11:12
Vinicius rămâne accidentat, va lipsi și cu italienii de la AS Roma, motiv pentru care Dan Petrescu va trebui să apeleze iar la Ciobotariu.
- CFR - AS Roma se joacă joi, de la 22:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Digi, Telekom și Look.
CFR a sperat să aibă apărarea perfectă împotriva Romei, Burcă - Vinicius, dar nu se va putea baza pe brazilianul în vârstă de 36 de ani. Vinicius a suferit o ruptură musculară în partida cu Young Boys, 1-1, și nu a fost recuperat la timp. Brazilianul nu va juca în meciul de joi, ceea ce înseamnă că Petrescu va fi obligat să inventeze iar o defensivă.
Doi titulari absentează de la CFR Cluj
Ciobotariu e alegerea cea mai la îndemână lângă Burcă, revenit după coronavirus. Petrescu nu are încredere în Denis, de aceea spera să își revină Vinicius și să îl aibă pe sud-american în partida de mâine, numai că leziunea musculară pe care a suferit-o fundașul-veteran îl face indisponibil și pentru meciul acesta din Europa League.
Ruptura musculară cu care s-a ales Vinicius în disputa cu elvețienii nu a fost una foarte gravă, dar vârsta contează, brazilianul se recuperează mai greu la 36 de ani. El ar putea să apară pe teren cu Poli Iași, în Cupa României, însă nu e sigur faptul că va fi apt pentru acel meci.
Situația pentru jocul cu Roma e complicată și fiindcă e deja accidentat Cestor. Apărătorul francez a suferit o ruptură a tendonului într-un joc cu FC Voluntari și va lipsi până la sfârșitul acestui an.
Ben Youseff nu e pe listă, Cristi Manea e accidentat
Ben Youseff, fundașul central care a semnat recent cu CFR, nu se află pe lista pentru Europa League, motiv pentru care tunisianul nu va putea să contriuie în competiția aceasta. Petrescu l-a mai utilizat în meciurile oficiale, inclusiv în Europa League, pe Cristi Manea ca fundaș central, însă fotbalistul provenit de la Viitorul e accidentat. El a venit cu probleme medicale de la echipa națională, de aceea nu va fi la nivelul optim pentru meciul de joi. Cristi constituie încă o absență din formula pe care Dan ar folosi-o în mod normal.
Am mai adus jucători, dar lotul pentru Europa League e foarte slab, chiar nu am soluții! Am tot atras atenția, am spus că nu am cu cine să joc în Europa!
- Dan Petrescu, antrenor CFR
92 de meciuri și 14 goluria strâns Vinicius la CFR în campionat. El a venit în Gruia în 2017, de la Apollon (Cipru), liber de contract. Alte echipe la care a mai evoluat: Boavista, Braga, Leixoes, Leiria, Moreirense
Care va fi închizătorul lui Dan Petrescu?
Subțierea lotului CFR-ului creează o problemă concretă: care va fi mijlocașul defensiv la revanșa cu AS Roma? Hoban are coronavirus, William Soares nu se află pe lista de Europa League. Bordeianu a fost vândut la Al-Qadisiyah, așa că a dispărut și el din calcule. Ar mai fi în lot Itu, o soluție posibilă, deși internaționalul de tineret nu a mai evoluat niciodată pe poziția aceasta. El a mai fost numai mijlocaș central ofensiv în 4-3-3, nu a jucat în fața fundașilor.
Cupa României // Match Preview Poli Iași - CFR Cluj
Cupa României // Match Preview Poli Iași - CFR Cluj
Citește și alte știri despre CFR Cluj:
AS Roma vine în România cu un Henrikh Mkhitaryan letal! VIDEO Super-reușita armeanului din weekend