INTERNATIONAL  »  FINALA EUROPA LEAGUE 2012  »  ATLETICO MADRID - ATHLETIC BILBAO, ASTĂZI, ORA 21:45, NAŢIONAL ARENA, ÎN DIRECT PE PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Ghinionistul » Tiago ratează finala după o eliminare stupidă

Ajuns jucător de bază în trupa lui Simeone, Tiago a fost eliminat în minutul 79 la Valencia // Foto: Getty
Ajuns jucător de bază în trupa lui Simeone, Tiago a fost eliminat în minutul 79 la Valencia // Foto: Getty

Articol de - Publicat miercuri, 09 mai 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 09 mai 2012 17:08

Mijlocaşul portughez a plătit pentru altercaţia cu Soldado din returului semifinalei de la Valencia. S-a înfuriat după ce slovenul Skomina îl confundase la un henţ în careu.

A pierdut finala din 2010 cîştigată cu Fulham din cauza unei prevederi regulamentare. Jucase la Juventus în grupele Ligii şi nu mai putea fi folosit în Europa League. Spectator va fi şi astăzi Tiago Cardoso Mendes. Ghinionistul portughez a fost luat la Bucureşti de antrenorul Simeone, dar nu-l poate trece pe foaie contra lui Athletic Bilbao. Mijlocaşul de 31 de ani este suspendat!

Jucătorul adus de Mourinho la Chelsea cu 15 milioane de euro în 2004 plăteşte scump gestul din returul semifinalei spaniole cu Valencia. Tiago a primit cartonaş roşu în finalul unui meci în care calificarea era decisă. Atletico cîştigase cu 4-2 la Madrid şi avea avantaj şi pe "Mestalla". La 1-0, arbitrul Skomina a acordat penalty pentru gazde, penalizînd un henţ în careu comis de Tiago.

Confuzie gravă, pentru că mingea îl lovise în mînă pe levantinul Tino Costa. Lusitanul a protestat şi a sărit la bătaie, aprinzînd o încăierare generală. S-a împins cu Alba şi l-a lovit pe Soldado, văzînd roşu în faţa ochilor. Centralul sloven l-a eliminat, iar vîrful Valenciei şi colegul acestuia au scăpat doar cu "galben". Stupoare însă! Asistentul a intervenit şi a anulat lovitura de pedeapsă, explicîndu-i cum se întîmplase, de fapt, faza. Tiago a rămas cu cartonaşul roşu.

A jucat în 4 ligi de top
Lansat de Braga în 1999 şi şlefuit de Benfica, Tiago a reuşit performanţa de a juca în 4 dintre marile campionate ale Europei: Anglia, Franţa, Italia şi Spania. Portughezul a stat un sezon la Chelsea (2004-05), două la Lyon (2005-07), două şi jumătate la Juventus (2007-2010) şi pînă în prezent la Atletico. Tiago a fost la două Mondiale şi un Euro cu Portugalia, marcînd 3 goluri în 58 de partide.

30 de meciuri a jucat mijlocaşul portughez în acest sezon la Atletico Madrid, 22 în campionat şi 8 în Europa League

40,3 milioane de euro însumează cifrele de transfer ale lui Tiago. Cea mai mare e mutarea de la Lyon la Juve în 2007, 15 milioane

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
De necrezut! Măldărășanu s-a „aprins” la conferința de presă: „Exagerezi!” » De ce și-a ieșit din fire antrenorul sibienilor
Superliga
De necrezut! Măldărășanu s-a „aprins” la conferința de presă: „Exagerezi!” » De ce și-a ieșit din fire antrenorul sibienilor

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează