Articol de GSP - Publicat vineri, 10 octombrie 2008 00:00
În copilărie, Steve Mandanda visa la Muhammad Ali, dar a ajuns în poarta "cocoşilor". E însă convins: "Boxul m-a pregătit pentru fotbal"
Steve Mandanda, pantera din Kinshasa, a avansat rapid. 2006, Ligue 2, 2007, Ligue 1, 2008, "naţionala" Franţei. A profitat de retragerea lui Coupet şi iată-l pe goalkeeperul lui Marseille gata să vină la Constanţa. El e noul număr 1 al "cocoşilor".
Cum a învăţat să boxeze mingea
Din copilărie i-au plăcut la nebunie mănuşile. "Numai că, la început, am găsit unele mai mari şi mai bombate", glumeşte Steve, amintindu-şi cum a ajuns la box. "Părinţii au vrut să ne mutăm şi am găsit o locuinţă exact lîngă o sală de box. M-am dus acolo". Fotbalul se lipise de el? "Mai mult ca amuzament. Pentru că mănuşile acelea mari mă fascinau. Mă vedeam deja o combinaţie între Muhammad Ali, «le plus grand», şi Mike Tyson, care a marcat generaţia mea". Doi ani s-a bătut în ring, "cu două victorii în două meciuri oficiale", iar boxul l-a ajutat. Cum? La fel de plin de umor: "Din prima zi serioasă de fotbal ştiam să boxez mingea. Şi acum, de fiecare dată cînd o fac, parcă dau o directă în plină figură".
I-a molipsit pe toţi
Un antrenor de la juniorii lui Le Havre l-a descoperit distrîndu-se cu prietenii la o miuţă şi l-a chemat la club. Dintr-o dată, boxul a rămas în urmă. A schimbat mănuşile. Fotbalul devenise marea sa iubire. A fost atît de pasionat încît i-a molipsit şi pe cei trei fraţi ai săi. ;) De aici, nebunia. La 23 de ani, Mandanda este portar şi antrenor de portari în familie. Pe toţi i-a luat la dădăcit, i-a învăţat secretele sale, şi încă o face, transformîndu-i şi pe ei în goalkeeperi. Parfait are 19 ani şi e la Bordeaux, Riffi 16, la Caen, Over 10, la Lusitanos! E mentorul lor. Cînd cel mai mic rămîne singur, îşi pune la DVD meciurile lui Steve de la Marseille: "Fur de la el urmărindu-i mişcările în poartă".
Cum de a fost posibil ca toţi fraţii să fie portari? "E în sîngele nostru".
"Sînt curios cum se jucau fraţii Mandanda între ei? Sînt toţi portari, iată o mare problemă!"
Raymond Domenech, selecţionerul Franţei
23 de ani are Steve Mandanda, goalkeeperul "cocoşilor galici"
11 mai 2008 este ziua în care Mandanda a fost ales cel mai bun portar al sezonului în Ligue 1
4 selecţii are Steve la "naţionala" Franţei; a apărat poarta echipei U-21 de 17 ori
2,5 milioane de euro a plătit Marseille în martie 2008 pentru transferul definitiv al lui Mandanda de la Le Havre
"Vreau să-mi văd ţara"
Sosit la numai doi ani în Franţa, Steve visează să revină într-o zi la Kinshasa, capitala RD Congo. "N-am nici o amintire din ţara mea şi trebuie să mă mulţumesc cu imaginile video. Într-o zi mă voi întoarce, pentru a-mi vedea rudele. Vreau să cunosc Congo, acolo m-am născut, acolo sînt rădăcinile mele". :)
Norocul
În vara lui 2007, Marseille l-a împrumutat pe Mandanda de la Le Havre, cu scopul de a avea o rezervă bună pentru Carrasso. Numai că, ghinionul titularului a fost şansa lui Steve. Pe 22 august, la un antrenament, Carrasso a suferit o ruptură a tendonului ahilian stîng şi a stat cinci luni. Ocazie pentru Mandanda, care n-a mai pierdut tricoul cu numărul unu la OM. De atunci, a jucat de 42 de ori în Ligue 1, apărînd de zece ori în Champions League.

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”