Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 19 aprilie 2023 21:07 / Actualizat miercuri, 19 aprilie 2023 22:46
Aflat în cursă cu Robert Lewandowski pentru locul 3 al topului golgheterilor Ligii, Karim Benzema s-a supărat pe tehnicianul lui Real Madrid când l-a schimbat în repriza a doua a meciului cu Chelsea. Francezul, 90 de goluri în Champions, nu a înscris la 2-0 cu Chelsea, în returul „sferturilor” Ligii, și a rămas în urma lui Lewandowski (91).
Într-o perioadă când juca foarte bine, marcând 18 goluri în 2023 (numai Erling Haaland mai avea această cifră la Manchester City), Karim Benzema a dezamăgit marți seară, pe Stamford Bridge, deși Real Madrid a câștigat cu 2-0 returul „sferturilor” în fața lui Chelsea (după 2-0 în prima manșă) și s-a calificat în semifinalele Ligii.
Karim Benzema, supărat, spre Carlo Ancelotti: „Mă simt bine!”
Lovit de Thiago Silva încă de la începutul meciului - căpitanul adversarilor l-a călcat pe piciorul stâng - atacantul în vârstă de 35 de ani nu a mai fost la fel de implicat în joc, nu și-a creat ocazii, nu a mai provocat pericol la poarta lui Kepa. Dar, chiar și așa, nu ar fi vrut să fie înlocuit.
De aceea, în clipa în care antrenorul Carlo Ancelotti a anunțat că îl schimbă pe căpitan cu Aurelien Tchouameni, în minutul 71, Benzema s-a supărat. La marginea terenului, francezul i-a reproșat tehnicianului decizia sa. „Mă simt bine!", i-a spus Karim italianului. O imagine prezentată la emisiunea El Chiringuito (postul spaniol Mega). Benzema îl privea nervos pe Ancelotti, care a încercat să-l liniștească.
Karim Benzema nu mai vrea să fie înlocuit
Liderul blanco nu vrea să mai piardă niciun minut în Champions League. E în cursă cu Robert Lewandowski pentru locul 3 în topul celor mai prolifici jucători din istoria Ligii. Polonezul Barcelonei ocupă acum a treia poziție, are 91 de reușite, și Benzema e imediat în spatele lui, cu 90 de goluri. Vrea să-l depășească pe Lewandowski, mai ales că acesta a părăsit actuala ediție de Champions încă după faza grupelor.
Benzema a ratat 14 partide în acest sezon din cauza accidentărilor. Când se simte bine, vrea să continue pe teren până la sfârșitul meciurilor. În toate competițiile.
Karim Benzema, pe 5 la numărul de meciuri în Ligă, pe 4 la golgheteri
Karim, 35 de ani, este în Top 5 al jucătorilor cu cele mai multe întâlniri în Ligă, și în Top 5 al golgheterilor întrecerii. Ocupă locul 5 după numărul de meciuri, evoluând marți pentru a 150-a oară în Champions (în semifinale îl va întrece pe Xavi, 151). Și e pe 4 la cei mai prolifici, putând să-l depășească pe Lewandowski în următoarea fază a competiției.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Lionel Messi ar putea salva Barcelona » Impact global de nivelul „Air Jordan”!