Articol de GSP - Publicat joi, 18 august 2016 09:35
Steaua a pierdut categoric în fața celor de la Manchester City, 0-5, în turul play-off-ului UEFA Champions League.
Antrenorul Reghecampf a încercat aseară să îl surprindă pe Guardiola, iar jucătorii au Stelei au făcut un pressing avansat, dar care nu le-a pus probleme adversarilor.
După meci, Ilie Dumitrescu, fost antrenor și jucător al Stelei, l-a criticat pe Reghe pentru tactica aleasă în meciul cu City.
"Cei de la Sparta Praga sunt de nivelul nostru. Cu ei trebuie să ne batem noi, nu cu o echipă care, doar în vara asta, a investit 100 de milioane. Reghe ar trebui să accepte criticile și să accepte că a greșit. La 5-0 nu ai cum să spui despre Reghecampf că a făcut o partidă minunată.
Dacă Niță a ajuns să fie omul meciului și tu ai primit 5 goluri, concluzia e simplă: echipa nu a funcționat, tactica nu a funcționat. Este foarte greu dacă le lași spații. David Silva nici nu a transpirat. Nu poți, cu ce ai tu la dispoziție, să te bați cu o echipă și cu un antrenor obsedat de posesie și de control.
Reghe a ales să joace un presing avansat pentru că i-a ieșit cu Sparta, dar cred că trebuia să aleagă planul tactic în funcție de adversar.
Este complicat dacă nu ai jucători și dacă nu lucrezi foarte mult timp o strategie de a face presing avansat. Dacă nu ataci în haită și dacă nu reușești să distrugi acțiunea din fașă, există pericolul ca echipa să fie destul de lungă și să existe spații. Pep Guardiola mizează foarte mult pe jocul între linii", a spus Ilie Dumitrescu la Digi.
3
a fost nota primită de Reghecampf din partea Gazetei Sporturilor, după meciul cu City