Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 28 august 2014 00:00 / Actualizat joi, 28 august 2014 01:59
Ultraşii Stelei le-au reproşat pe un ton violent jucătorilor, dar şi antrenorului, necalificarea, dar şi faptul că tehnicianul a scăpat vestiarul din mînă.
Momentele de după finalul seriei penalty-urilor au încins spiritele în rîndul galeriei Stelei, una extrem de numeroasă şi activă, peste 2.000 de persoane. Au chemat jucătorii în faţa lor, după care au dat drumul reproşurilor, pe un ton extrem de agresiv.
Primul vizat, Paul Pîrvulescu, cel care a ratat penalty. Fotbalistul s-a dezbrăcat de tricou şi l-a oferit suporterilor, însă aceştia l-au aruncat pe jos, moment în care a intervenit Gâlcă, s-a aplecat şi a ridicat tricoul.
Tehnicianul a fost şi el pus la zid de fani. "Ai pierdut vestiarul, jucătorii fac ce vor", i-au strigat cei din tribună, Gâlcă neavînd practic nici o reacţie. Galeria le-a cerut fotbaliştilor să se aşeze în genunchi, însă Szukala, Varela şi ceilalţi au refuzat. Latovlevici însă şi-a dat jos tricoul, dar şi-a scos şi şortul şi le-a aruncat în tribune, rămînînd şi ajungînd la vestiare doar în chiloţi.
"Nu ştiu cum va trece Gâlcă peste necalificarea aceasta. E un moment extrem de delicat, e complicat, eu rămîn în continuare prietenul lui, aşa i-am promis şi înainte de meciurile cu Ludogoreţ, nu mă poate schimba o eliminare în play-off-ul Champions League" (Basarab Panduru)