Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 17 august 2011 10:33
Forul European a făcut publice sumele de bani plătite echipelor care au participat în sezonul trecut al cupelor europene. Din România, cei mai mulţi bani a luat CFR-ul, singura echipă românească prezentă în grupele Ligii Campionilor. Echipa din Gruia a cîştigat nu mai puţin de 18,4 milioane de euro.
CFR Cluj: 3.9 mil. euro ( bonus calificare grupe) + 3.3 mil. euro ( bonus meciuri) + 1.2 mil. euro (bonus performaţă) + 10 mil. euro ( market pool).
Deşi a părăsit cupele europene după faza grupelor, echipa lui Arpad Paszkany nu e nici pe departe printre cele mai prost plătite, CFR-ul fiind pe locul 20 din cele 32 de echipe care au participat în sezonul trecut al Ligii Campionilor. Cei mai mulţi bani a primit campioana FC Barcelona, care a luat de la UEFA nu mai puţin de 51.025 de milioane de euro. La polul opus s-a regăsit MSK Zilina, care a luat numai 7.412 milioane de euro
Vezi aici sumele plătite echipelor din Champions League!
Cealaltă echipă românească care a participat în cupele europene în toamna anului trecut, Steaua, a luat 3.585 milioane de euro de pe urma prezenţei în grupele Ligii Europa. Suma este una destul de bună ţinînd cont că alte echipe, precum Napoli (cea care a eliminat-o pe Steaua din lupta pentru 16-imi), au luat chiar mai puţin, deşi au ajuns în stagiile eliminatorii
STEAUA: 640.000 euro (bonus calificare grupe) + 360.000 euro (bonus meciuri) + 350.000 euro (bonus performaţă) + 2.235 mil. euro (market pool)
Faptul că Europa League plăteşte mult mai slab decît Liga Campionilor o dovedeşte şi faptul că FC Porto., cîştigătoarea trofeului în sezonul trecut, a luat mai puţini bani de la UEFA chiar şi decît CFR Cluj. Lusitanii au luat numai 7.837 milioane de euro. Chiar şi Beşiktaş a luat mai mult, deşi turcii au jucat tot în grupele EL: 8.463 mil. euro
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”