INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DINAMO

CORESPONDENȚĂ DIN SLOVENIA Dinamo e gata pentru al doilea amical. New-entry-uri pentru „câini”: „Poate aude și Miha Mevlja, vine și el!”

Articol de - Publicat duminica, 02 iulie 2023 16:26 / Actualizat duminica, 02 iulie 2023 16:57

Portarul Adnan Golubovic (27 de ani) și atacanții Gonçalo Gregorio (28 de ani) și Hakim Abdallah (25 de ani) ar putea fi văzuți la lucru în premieră astăzi, contra maghiarilor de la Zalaegerszeg. Cei trei sunt pregătiți și de-abia așteaptă momentul debutului. EI au făcut avancronica partidei pentru Gazeta Sporturilor.

  • De la 19:00, Dinamo joacă un amical cu echipa maghiară Zalaegerszeg

Dinamo dispută al doilea amical al stagiului sloven. După 1-0 cu croații de la Slaven Belupo, elevii lui Ovidiu Burcă vor juca împotriva echipei cazate în același hotel cu "câinii", la Zrece. De la ora 19:00, Dinamo va evolua contra maghiarilor de la Zalaegerszeg (locul 9 în prima divizie). Formația ce și-a adjudecat ultima Cupă a Ungariei.

La meci vor asista și doi dintre oficialii ”câinilor”, Andrei Nicolescu, acționar majoritar, și Gabriel Glăvan, director sportiv, amândoi sosind astăzi în Slovenia. Alături de Ovidiu Burcă, despre care GSP.ro a informat de ieri că a fost plecat pentru două zile la București, la cursurile PRO pentru licență.

Dinamo turează motoarele la maximum: pe lângă cei trei jucători sosiți în Slovenia, luni se mai fac două transferuri
DINAMO
Dinamo turează motoarele la maximum: pe lângă cei trei jucători sosiți în Slovenia, luni se mai fac două transferuri

Dinamo i-a adus pe portarul Adnan Golubovic (27 de ani) și pe atacanții Gonçalo Gregorio (28 de ani) și Hakim Abdallah (25 de ani). Cei trei ar putea fi văzuți la lucru, în premieră, contra maghiarilor. Cei trei sunt pregătiți și de-abia așteaptă momentul debutului.

Hakim Abdallah, mesaj de suflet: „Am avut și alte opțiuni, inclusiv din prima ligă din România, dar m-a impresionat Dinamo!”

„Mă simt bine, chiar dacă un pic obosit după ultimele antrenamente. Dar gata de primul meci al meu la Dinamo, sper că totul va fi bine pentru mine, pentru echipă. Mă simt bine! De ce am ales Dinamo? Am avut și alte opțiuni, inclusiv din România, din prima divizie, dar și din Belgia, și din Franța”, a explicat Hakim Abdallah, atacantul malgaș, pentru Gazeta Sporturilor.

Fotbalistul petrece mult timp în compania a doi coechipieri ce-au contribuit din plin la promovarea lui Dinamo, Lamine Ghezali și Quentin Bena.

„Chiar mă simt foarte, foarte bine. Stau cu ei doi fiindcă vorbim franceză, îmi este mai ușor. Pe teren, vorbesc cu toată lumea. Avem o echipă bună, îmi plac colegii mei, i-am simțit. Știu și de porecla «câinii roșii».

5goluri și 2 assist-uri a adunat Hakim ediția trecută pentru Excelsior Virton în 31 de meciuri

Am avut un prieten care a jucat pentru Dinamo înainte, mijlocașul Michel Espinosa, așa că sunt familiarizat cu clubul. Apoi, din prima zi în care a apărut interesul lui Dinamo, am luat referințe. În prima zi, la București, Gabi Glăvan mi-a arătat filmulețe cu suporterii. Am fost impresionat”, a mai spus atacantul de 25 de ani.

Gonçalo Gregorio: „Știu că avem o steluță lângă siglă, mi-aș dori curând să fie și a doua”

„Sunt foarte fericit, am ajuns la un club mare, cu mentalitate de învingător, cu fani uriași. Am ajuns la nivelul bun, unde voiam, sper să ofer ceva bun celor care mi-au dat încrederea de a-mi oferi tricoul alb-roșu.

Știm că avem o steluță în dreptul siglei, deci avem peste zece trofee în palmares. Să sperăm că în viitorul apropiat vom mai adăuga încă o steluță! Aaa, și știu că suntem «câinii roșii»”, a declarat Gonçalo Gregorio pentru Gazeta Sporturilor înaintea confruntării din Slovacia.

11goluri în 21 de meciuri a marcat Gregorio pentru Leiria (liga a treia) în ultima ediție

Adnan Golubovic face lobby: „Poate aude și Miha Mevlja, vine și el la Dinamo!”

„Dinamo poate că a avut probleme în ultimii ani, dar rămâne un club uriaș, asta nu va schimba istoria. Auzisem despre Dinamo fiindcă Miha Mevlja, un alt sloven, evolua la «câini», îl urmăream.

Acum este liber de contract? Poate va veni la noi, la Dinamo, cine știe?! Poate citește acest mesaj”, a reacționat și portarul sloven Adnan Golubovic.

Miha Mevlja a jucat în alb-roșu între 2015 - 2016, a fost transferat la Rostov pentru 700.000 de euro, a adunat 50 de selecții și 2 goluri în naționala țării sale. Fundașul de 33 de ani tocmai și-a încheiat angajamentul cu Spartak Moscova, este liber de contract, momentan.

40de meciuri a adunat Golubovic în ediția precedentă pentru Koper (prima ligă slovenă), în 12 partide nu a încasat gol

VIDEO Eugen Neagoe înaintea meciului cu Dinamo: ”E o rivală, așa că nu trebuie tratată de sus”

Citește și alte știri despre Dinamo:

CORESPONDENȚĂ GSP DIN SLOVENIA Dinamo turează motoarele la maximum: pe lângă cei trei jucători sosiți în Slovenia, luni se mai fac două transferuri

EXCLUSIV Ovidiu Burcă a plecat din cantonamentul lui Dinamo din Slovenia » Motivul + când va reveni

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (5)
paolo16
paolo16  •  03 Iulie 2023, 05:25

Sper ca toți jucătorii pe ii folosiți sunt liberi de contract. Am auzit ca UEFA se interesează ce jucatori folosiți, când nu aveți drept de transferuri.

creeperno534
creeperno534  •  02 Iulie 2023, 22:37

Depinde de opiniile lui Glavan si Burca

calinescu_
calinescu_  •  02 Iulie 2023, 18:01

RICI , GIAFER sau BENA trebuie urcat la mijloc. Un fel de J STONES a lui GUARDIOLA ....!!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează