Articol de GSP - Publicat duminica, 15 septembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 15 septembrie 2013 13:15
Schalke 04 a învins pe Mainz, scor 1-0, şi nemţii speră să ajungă la 3 victorii consecutive după meciul cu Steaua, de miercuri, 21:45, Digi1, Dolce1, TVR1 şi liveTEXT pe GSP.ro
Fundaşul Benedikt Howedes e foarte optimist înaintea duelului cu echipa lui Reghecampf: "Dacă vom fi la fel de concentraţi şi atenţi, vom cîştiga 3 puncte şi cu Steaua. Cu fanii alături, vrem să ajungem la 3 victorii consecutive".
Kevin-Prince Boateng a fost decisiv în victoria lui Schalke şi colegul său, Julian Draxler, remarcă impactul jucătorului adus pentru 12 milioane de euro: "Kevin ajută echipa foarte mult şi pe mine personal cu sfaturi. Am mare noroc să fim coechipieri".
Steaua va avea mari dificultăţi în a sparge defensiva germană. Antrenorul lui Schalke, Jens Keller, a explicat cum a reuşit echipa sa să învingă pe Mainz:
"Cînd se întîlnesc două echipe cu defensive foarte bune, învinge cea care greşeşte mai puţin. Mainz a făcut mai multe greşeli şi noi am meritat victoria".