INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  STEAUA - GALATASARAY

Hagi: "Galata e ca Turcia la Euro"

Articol de - Publicat sambata, 02 august 2008 00:00

Omul care a jucat şi a antrenat şi la Steaua, şi la Galatasaray face radiografia meciului

Hagi spune că Stelei îi va fi greu pe Ali Sami Yen, din cauza atmosferei incendiare, dar spune că gruparea turcă e la momentul schimbului de generaţii

- Domnule Hagi, a avut ghinion Steaua la tragerea la sorţi?

- Aşa s-a întîmplat, asta este, Steaua trebuie să privească înainte, în fotbal nu e loc şi timp să te lamentezi. E adevărat, a dat peste o echipă valoroasă, însă eu spun altceva, că nici lui Galatasaray nu cred că i-a plăcut prea mult cînd a văzut peste cine a dat. Se întîlnesc două trupe cu nume, două echipe mari, două echipe care îşi doresc foarte tare să ajungă în grupe.


- Ce mai ştiţi de Galatasaray?
- Am plecat de acolo acum 3 ani şi ceva, dar cunosc amănunte. Au luat campionatul după o pauză de doi ani, dar ei se află la un schimb de generaţii în momentul de faţă. Totuşi, dacă au terminat la 6 puncte peste Fenerbahce, înseamnă că sînt puternici.

"Se dăruiesc extraordinar"

- La ce să se aştepte Steaua din partea campioanei Semilunei?
- La un stil de joc şi mai ales de abordare identic sută la sută cu cel al echipei naţionale a Turciei la Campionatul European. Jucătorii sînt dotaţi din punct de vedere fizic, dau totul pe teren, se dăruiesc extraordinar, se bat pentru fiecare balon, cred pînă la final în şansa lor. Este o caracteristică pentru întreg poporul turc. Apoi, mai e ceva, ei au adus în faţă mulţi jucători tineri. Au 4 copii dintre cei pe care eu i-am promovat, iar doi vor fi titulari, mijlocaşul Arda şi fundaşul dreapta Ugur.


- E avantajată Steaua că va avea returul în Ghencea?
- Eu cred altceva. E o dublă extrem de echilibrată, astfel că ambele meciuri vor fi decisive, mai ales că nici una dintre cele două nu pleacă din postura de favorită.


- Dumneavoastră ştiţi cel mai bine, îi va fi dificil Stelei să reziste pe Ali Sami Yen din cauza atmosferei?
- În general, e greu în deplasare, dar e adevărat că în Turcia e o atmosferă specială. Mai ales în ceea ce îi priveşte pe fanii Galatei, cum ştiu ei să cînte, cum încurajează echipa, ce entuziasm au. Dar cred că la retur turcii vor da peste o atmosferă la fel de încinsă în Ghencea.

- Care e concluzia?
- Că una dintre cele două echipe care îmi sînt mie cele mai dragi va fi tristă la final. Vreau să fiu prezent în tribune şi la Istanbul, şi la Bucureşti. Va fi foarte interesant meciul, practic e capul de afiş al turul 3, alături de Schalke - Atletico Madrid.

"Nu ţin cu nimeni"

- Cu cine veţi ţine?
- Am jucat la ambele, am cunoscut victorii mari la ambele, îmi sînt foarte dragi ambele echipe. Nu voi ţine cu nici o echipă, mă voi bucura pentru cea care se va califica şi voi plînge pentru cea care va rămîne pe dinafară. Am dat mult acestor formaţii, am primit multe lucruri frumoase de la ambele.


- Dacă vă vor căuta amîndouă, pe cine veţi ajuta cu informaţii?
- La nivelul acesta nu cred că e nevoie de aşa ceva. Numai la noi, în România, se poartă să suni un fost jucător sau antrenor pentru a afla cîte ceva. Sînt alte metode prin care poţi vedea meciurile adversarei, prin care poţi afla toate detaliile.

Hagi la Steaua
- a jucat între 1987 şi 1990
- a bifat 116 meciuri şi a marcat 87 de goluri
- a cîştigat ca jucător 6 trofee: 3 titluri, două Cupe ale României şi Supercupa Europei
- a antrenat echipa în perioada 25 iunie - 18 septembrie 2007, reuşind să se califice în grupele Ligii Campionilor

Hagi la Galatasaray
- a jucat în perioada 1996-2001
- a bifat 174 de meciuri şi a marcat 65 de goluri
- a cîştigat 9 trofee ca jucător: 4 titluri, două Cupe ale Turciei, Supercupa Turciei, Cupa UEFA şi Supercupa UEFA
- a antrenat în perioada martie 2004 - mai 2005, cîştigînd Cupa Turciei

"Galatasaray e mult sub echipa din 2000, cînd jucam eu şi Hagi acolo şi cînd am cîştigat Cupa UEFA şi Supercupa. Steaua trebuie să creadă în şansa ei!"
Gică Popescu, fost internaţional

"Dacă Steaua nu va trece de Galatasaray, se vor lua măsuri dure şi primul vizat va fi Lăcătuş, care sînt sigur că va pleca"
Gabriel Popescu, fost internaţional

"Cu Petre Marin fundaş dreapta, cu Neşu pe stînga, cu Goian fundaş şi cu Rădoi mijlocaş, Steaua va trece fără probleme de Galatasaray, care nu e de speriat"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Cristina, fotomodelul prezent la Real Madrid - Mallorca, susține că fanii arabi au hărțuit-o: „S-au apropiat cu telefoanele de noi. Nu era niciun om de ordine în preajmă”
Campionate
Cristina, fotomodelul prezent la Real Madrid - Mallorca, susține că fanii arabi au hărțuit-o: „S-au apropiat cu telefoanele de noi. Nu era niciun om de ordine în preajmă”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (12)
 •  02 August 2008, 16:50

Hagi este normal sa tina cu Galata!! Aluat bani frumosi de la ei!! Si pe Steaua n-a sustinut-o nicio data!! El a fost adus cu forta la Steaua si este normal sa aibe o adversitate fata de Steaua si mai ales impotriva lui nasul sau Becali!! Eu il inteleg!! Inlocul lui Lacatus nu m-as sfatui cu el ca mi-ar baga numai strambe!! este mai apropape de Galata decat fata de Steaua!! Asa sunt mercenarii!

 •  02 August 2008, 16:13

Efectele becalizarii Stelei se vad continuu,pina si Hagi are acum din cauza retardatului o adversitate fata de Steaua.Oricum,ca inteligenta nici Hagi nu e prea stralucit,doar e machidon ca si becali,ei sunt "inteligenti" numai cind e vorba de facut bani,in rest...tarani si ciobani prosti...

 •  02 August 2008, 11:47

gica....nu e normal ceea ce sp.tu esti in primul rand roman si ai ajuns la galatasarai si datorita stelei.chiar daca tot ce ti-a facut gigi becali,a fost clar o nedreptate, nu mi se pare normal sa sp ca nu o sa ti cu nici o echipa.te-a dezamagit gigi nu steaua.tot timpul ai sp ca tu esti stelist....peste tot pe unde ai fost....iar acum....ce faci?-te razbuni pe gigi si te indepartezi de steaua.daca e asa,inseamna ca noi toti stelisti am avut un idol fals..pt ca tu ai fost geniul nostru.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează