INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MANCHESTER CITY - REAL MADRID 4-0

Carlo Ancelotti poate fi demis! Contestat de propriii jucători. Vinicius a țipat la el, Carvajal i-a reproșat tactica: „Ne-am băgat prea devreme cu fundul în poartă”

Articol de - Publicat joi, 18 mai 2023 11:40 / Actualizat joi, 18 mai 2023 12:47

Carlo Ancelotti susține că el o va antrena pe Real Madrid și în sezonul viitor, dar președintele Florentino Perez l-a dat afară și în 2015, la un an după triumful din Liga Campionilor. Miercuri, la 0-4 cu City, Vinicius și Dani Carvajal i-au contestat strategia.

Carlo Ancelotti, 64 de ani pe 10 iunie, e la al doilea mandat la Real Madrid, echipă alături de care a câștigat zece trofee, mai ales două Ligi ale Campionilor, a 10-a și a 14-a.

Umilință nemaivăzută pentru Real Madrid! Cifre ȘOCANTE cu Manchester City: „Arătau ca iepurii în bătaia farurilor”
MANCHESTER CITY - REAL MADRID 4-0
Umilință nemaivăzută pentru Real Madrid! Cifre ȘOCANTE cu Manchester City: „Arătau ca iepurii în bătaia farurilor”

Carlo Ancelotti: „Nimeni nu se îndoiește de mine"

Totuși, echipa sa a suferit la Manchester una dintre cele mai dureroase înfrângeri ale istoriei clubului. 0-4 cu City, la fel ca 0-4 cu Liverpool, în martie 2009, tot în Champions, eșecuri depășite doar de acel 0-5 cu Milan în semifinalele CCE 1989, anul când și Steaua a pierdut în fața „Diavolului", 0-4 în ultimul act al Cupei Campionilor Europeni.

Miercuri seară, 0-4 a fost adâncit și de joc, de cifre. După primul sfert de oră, madrilenii aveau doar 13 pase corecte și posesie 21%, în timp ce adversarii făcuseră 124 de pase. Ibericii nici nu au ieșit din jumătatea lor de teren cu mingea la picior.

Ancelotti susține că „a fost un sezon bun, e un succes și să ajungi în semifinale. Nimeni nu se îndoiește de mine, Cred că președintele a făcut o declarație clară în urmă cu două săptămâni. Voi fi la club și stagiunea viitoare ca să lupt pentru altă victorie în Ligă".

„Din motive personale voi plânge toată noaptea”
+16 FOTO

Dani Carvajal a contestat tactica lui Carlo Ancelotti: „Ne puteam descurca mai bine cu mingea”

Dar situația nu mai e atât de bună în vestiar. Vinicius i-a cerut socoteală pe teren, la jumătatea primei reprize, imediat după golul de 1-0 al lui City, țipând la el și părând că îi spune să schimbe lucrurile în joc. „Nu știu ce mi-a zis Vinicius, nu îmi amintesc", a reacționat antrenorul la conferință.

La fel, alt titular, Dani Carvajal, a contestat strategia tehnicianului. „Rivalii au fost mai buni, ne-au depășit clar. Totuși, ne-am băgat cu fundul în poartă prea devreme. După 1-1 în tur, am rămas toți cu impresia că ne puteam descurca mai bine cu mingea", a declarat fundașul dreapta blanco.

„Carlo Ancelotti, copleșit de la început până la sfârșit"

Nici jurnaliștii nu l-au menajat pe antrenor. „O înfrângere istorică, iar el nu a făcut nimic pentru a pune lucrurile la punct. Copleșit de la început pînă la sfârșit, nicio o modificare ca să influențeze cursul jocului. Și-a abandonat oamenii în derivă. 0-4 putea fi și după prima jumătate de oră", a comentat acid Marca.

Deși Florentino Perez a afirmat de curând că Ancelotti va rămâne și sezonul viitor, nu ar fi exclusă o schimbare radicală pe banca Madridului. Tot Perez l-a dat afară pe același Ancelotti și pe 25 mai 2015, la un an după câștigarea Champions. Președintele i-a transmis că îl iubește și va rămâne în istorie pentru „La Decima", a 10-a cupă cu urechi mari. Dar i-a deschis ușa să plece. 

VIDEO Rezumat Manchester City - Real Madrid 4-0

Citește și alte articole:

Ancelotti, categoric » Ce se întâmplă după umilința cu Manchester City
Manchester City - Real Madrid 4-0
Ancelotti, categoric » Ce se întâmplă după umilința cu Manchester City
Kevin De Bruyne, țipete și gesturi nervoase spre Guardiola: „Taci! Taci!” » Ce a făcut Pep imediat după acest moment
MANCHESTER CITY - REAL MADRID 4-0
Kevin De Bruyne, țipete și gesturi nervoase spre Guardiola: „Taci! Taci!” » Ce a făcut Pep imediat după acest moment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Nationala
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (5)
81mada
81mada  •  18 Mai 2023, 13:18

Daca castiga Real nu era bun Pep, acum a castigat City nu mai e bun Ancelotti

marius1979
marius1979  •  18 Mai 2023, 13:04

Din pacate sa vazut aseara foarte clar ca Bosumflatu Anceloti doar pastoreste jucatori valorosi. Defapt asta a facut toata cariera. Echipe mari , deja facute el doar face schimbari. Anu trecut noroc cu caru dar ia iesit. La Everton sa vazut ca nu poate ridica nivelul.

z3tis
z3tis  •  18 Mai 2023, 12:37

Eu nu am fost atent cand au iesit cu *** din poarta. Din ce am vazut constat ca au ramas cu *** in poarta si atat. Cei mai fraieri din curtea scolii au fost aia de la Liverpool care la 2-0 "au lasat-o mai moale"... Mno

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close