Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021 18:13 / Actualizat miercuri, 29 septembrie 2021 22:54
Mihai Stoichiță (67 de ani), directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, crede că Sheriff Tiraspol, campioana din Republica Moldova, nu ar prinde play-off-ul dacă ar face parte din Liga 1.
Sheriff Tiraspol este revelația acestui început de sezon în Liga Campionilor. Campioana din Republica Moldova are zece partide fără înfrângere în Ligă (din turul 1 preliminar), opt succese și două egaluri, golaveraj 18-3.
La prima ei participare în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi, a început cu două victorii. A doua, un 2-1 de vis pe „Santiago Bernabeu”, cu Real Madrid!
Mihai Stoichiță: „Patronul de la Sheriff are o avere fabuloasă”
Deși a uimit Europa, Sheriff nu s-ar descurca foarte bine în Liga 1, în opinia lui Mihai Stoichiță, directorul tehnic de la FRF.
„Una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Sunt în Liga Campionilor, care e şi asta o mare surpriză. Să baţi Şahtior şi Real… Se pare că ăsta e anul lor de graţie! Era greu să te gândeşti că pot bate Realul la Madrid.
Investiţiile de acolo justifică totul. Unde-s bani e şi performanţă. Ei îmbină creşterea de jucători de la academie cu aducerea de jucători buni. Tot timpul au avut fotbalişti care au făcut carieră în campionatul Rusiei. Cel care investeşte acolo are o avere fabuloasă. Îşi permite într-o ţară mică. Este o provincie a Moldovei”, a spus oficialul FRF pentru AS.ro.
Mihai Stoichiță: „Sheriff ar fi în play-out la noi”
După ce a lăudat performanțele și investițiile de la Sheriff, Stoichiță și-a schimbat discursul, spunând că Sheriff nu ar prinde play-off-ul în Liga 1.
„Nu poate fi comparat cu fotbalul românesc. Dacă Sheriff ar juca la noi, nu ar câştiga campionatul. Poate în play-out ar fi. Este o conjunctură că au ajuns acolo. Au avut şi şansă, dar e momentul lor, unul fericit. Nu ştiu dacă va ţine foarte mult!”, a mai spus Stoichiță.
Mihai Stoichiță a antrenat-o pe Sheriff Tiraspol în două rânduri. Mai întâi între ianuarie și iulie 2002, apoi între august 2012 și aprilie 2013.
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a reacționat printr-un comentariu la o redistribuire a citatului lui Stoichiță pe Facebook, de către un prieten din lista sa:
Citește mai multe știri despre Sheriff:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!